Are de acum mai multe calificări la turnee finale decât stele pe umăr - unu la mână.
Franța 2016 vine după ani bună de ratări ale unor asemenea prezențe de către națională - doi la mână.
Jucătorii își strigă gratitudinea față de cel care le-a asigurat (și) purcoiul de bani ce le mângâie conturile pentru această calificare (nu uitați, băieți, să-i mulțumiți și lui Marica, negociatorul la sânge al celor trei milioane și jumătate, din totalul de vreo 15 picate astfel în ograda FRF) - ar fi trei la mână, la modul concret, dincolo de bucuria suporterului pur și simplu.
Pentru acestea, Anghel Iordănescu merită
Onorul la general. Că va continua să-și agite de pe bancă iconițele sau va alege o poziție
senatorială, lăsând
munca de jos altcuiva, mai tânăr și dornic de a-i atinge performanțele (varianta Mircea Lucescu pare iluzorie) - e altă discuție, deja pornită însă, întrebarea "vă dați demisia?" răsunând chiar după hora încinsă de tricolori pe gazonul sintetic din Feroe.
Dar eroul momentului este, totuși, altcineva decât antrenorul căruia președintele Burleanu îi înalță ode pentru cum a pregătit meciurile, parcă lovit de amnezie la doar câteva zile după egalul de chin, din prelungirile meciului cu Finlanda (ca să nu ne mai amintim de Ungaria etcetera). Sigur,
Tata Puiu s-a dovedit inspirat, chiar curajos ca-n tinerețe când și-a jucat cartea ce-i putea compromite cariera, renunțând la
puișori preferați precum Chipciu sau Papp, ba încă la titularul de joi socotit printre puținii evidențiați - însuși magicianul Sânmărtean. Greu de crezut însă că a putut visa cum cuțitul de la osul onorabilității sale va fi îndepărtat tocmai de fotbalistul căruia îi recomanda să bage la cap că fotbalul nu e distracție.
Păi, tocmai noncoformismul jucătorului ocolit pentru neatingerea parametrilor din cărți a fost decisiv! Splendoarea execuției de la golul 2 este dovada că supertalentele n-au nevoie de scheme riguroase, după cum prima reușită - șutul acela cu sete, din prima și la punctual dorit - demonstrează, dimpotrivă, că autorul
dublei din Feroe nu e degeaba golgeterul liderului, că-și face
parametrii la antrenamente, doar că într-un stil propriu. Unul incomod pentru antrenorii grăbiți și conducători pripiți: Petrolul afirmării sale s-a săturat repede de capriciile de vedetă, la Astra a fost la un pas de a fi dat afară, patronul fiind mai preocupat de aspectul neconform al burticii fotbalistului decât de ceea ce poate realiza acesta indiferent de preferințele-i culinare pentru gastronomia tradițională la români.
De acum, nimeni nu se mai poate îndoi că
Sărmăluță este un
Monsieur al ierbii. Așa cum, iertată ne fie lipsa de modestie -
RoS a scris când el, Constantin Valentin Budescu, stârnea mai degrabă zâmbete după etichetările lui Ioan Niculae și cum a clamat neobosit Marius Șumudică.
Da, și golul al treilea din Feroe a fost spectaculos, prin el revăzându-l pe jucătorul în care am pus speranțe la… Maxim. Corect, Tătărușanu a fost omul potrivit la locul și momentul potrivite, Mățel a revenit energic (să nu uităm cât a avut de tras când a refuzat să mai joace la Astra pe bani puțini), iar analiza poate continua. Însă pecetluirea acestei calificării va rămâne legată de numele ialomițeanului de Manasia și în statistici, și în amintirile de microbiști pentru care fotbalul înseamnă inclusiv distrație, adică plăcerea privitului.
George PLAURIAN