Mijlocaşul echipei naţionale a României, Alexandru Maxim, a declarat, după calificarea la Campionatul European din 2016, că jucătorii primei reprezentative sunt mândri pentru ce au realizat.
"Lumea a văzut mai mult partea negativă a lucrurilor, dar noi am fost mereu la mâna noastră, nu la mâna rezultatelor. Una peste alta, suntem foarte mândri pentru ce am realizat. Am reuşit un lucru mare, mă bucur alături de colegi, iar de mâine mă pregătesc pentru o nouă etapă la echipa de club. Trebuie să fim pregătiţi, să jucăm bine la echipele de club, să fim sănătoşi şi să facem o figură frumoasă la Campionatul European", a spus Maxim.
Reprezentativa de fotbal a României a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-0 (2-0), selecţionata Insulelor Feroe, în
ultima etapă a grupelor preliminare ale Campionatului European din 2016, şi s-a calificat la turneul final care va avea loc în Franţa.
La partida din grupa F de calificare, golurile au fost marcate de Constantin Budescu, în minutele 4 şi 45+1, şi de Alexandru Maxim (82). Golurile înscrise la Tórshavn sunt primele reuşite ale lui Budescu pentru prima reprezentativă.
►
Clasament Grupa F