Sunt încă destule de discutat în jurul calificării la cel mai generos turneu final, de până acum, al fotbalului european. Un subiect ar putea fi, să zicem, şi modul de împărţire a primelor. De fapt, ăi mai cârcotaşi dintre noi au şi găsit o explicaţie a faptului că - în timp ce ne dădeam de ceasul morţii prin tribune sau în faţa televizorului văzând ce (nu) joacă naţională şi cum mingea se încăpăţânează să ocolească porţile adverse - erau menţinuţi în teren sau măcar introduşi de complezenţă spre final
tricolori care au devenit ţinta preferată a huiduielilor. Păi dacă fiecare minut jucat înseamnă un ban în plus... Să luăm doar cazul eroului din Islanda şi cârcotelile nu mai par aşa deplasate, de vreme ce Budescu a fost silit la frecat banca (de rezerve) cu toate că e omul ce a făcut lider din Astra.
Dar să lăsăm acum asemenea discuţii, e timp berechet pentru ele, că vine iarna lungă şi, pare-se, grea.
Silence, please - cum se cere în tenis. Fiindcă la tenis privim cu tristeţe: ne-a părăsit Florenţa Mihai.
A făcut parte din prima noastră generaţie de mari vedete, alături de Virginia Ruzici şi Mariana Simionescu. A fost prima româncă (dublă) finalistă la Roland Garros. Apoi antrenoare cu folos şi conducătoare la federaţie, cu la fel de mult spor. Însă mai întâi de toate, pentru cei ce au cunoscut-o îndeaproape (am avut onoarea să mă număr printre ei), Flori a reprezentat modestia, omenia întruchipate. Mereu săritoare, dispusă să ajute la greu a trăit numai pentru sport şi oamenii acestuia, de parcă la tăiatul moţului nu a avut de ales decât între rachetă şi minge, repezindu-se la amândouă cu acea candoare pe care nu a pierdut-o niciodată - nici măcar în timpul luptei inegale cu suferinţa, pe care a ascuns-o vorbind tot, şi mereu, despre tenis.
Nu ştiu acum dacă va avea parte, la plecarea fără de întoarcere, de onoruri militare, deşi a fost distinsă cu ordin şi medalie ale ţării căreia i-a făcut cinste. Dar cei ce am cunoscut-o, măcar din auzite, îi suntem datori cu un Onor campioanei modestiei, muncii, omeniei. Odihneşte-te în pace, Florenţa Mihai!
George PLAURIAN