Preşedintele executiv al clubului Astra Giurgiu, Dănuţ Coman, a declarat că gruparea va achita vineri sumele restante către jucători şi către staful tehnic, situaţia financiară urmând să fie apoi "la zi".
"Îi felicit pe jucători, felicit conducerea tehnică. Au fost admirabili şi în această seară. Are dreptate Marius Şumudică, sunt nişte restanţe la jucători. Mâine vom primi nişte bani şi mâine se plătesc banii pe luna august şi luna septembrie. Atâtea sunt restante şi vom fi cu banii la zi. Mâine primim banii şi îi virăm către jucători. Şi la Marius Şumudică lucrurile vor intra în normal şi va fi plătit la fel ca jucătorii", a spus Coman.
Tehnicianul echipei Astra Giurgiu, Marius Şumudică, a declarat joi seară, după calificarea în semifinalele Cupei Ligii, că jucătorii săi nu mai vor să dea declaraţii, în semn de protest faţă de ce li se întâmplă, el subliniind situaţia financiară dificilă a elevilor săi şi a stafului.
"Încă o dată am demonstrat că avem caracter. Niciun jucător nu mai vrea să vorbească în semn de protest faţă de ce li se întâmplă lor. M-au rugat pe mine să vă transmit. S-au săturat şi astăzi, au citii de tot felul de litigii pe care le are clubul... Sper să se rezolve cât mai repede aceste situaţii. Sunt în aceeaşi barcă cu ei, dar eu din respect pentru dumneavoastră am venit să vorbesc. Sunt neplătit de patru luni, îl înţeleg pe patron, dar noi am muncit anul acesta. Jucătorii au adus bani la acest club şi trebuie să fie recompensaţi. Este o situaţie tragică şi îmi pare rău. Sunt oameni profesionişti, care nu au refuzat să se antreneze, care fac naveta şi uitaţi ce fotbal jucăm. Îi felicit, jos pălăria în faţa lor, m-au făcut antrenor, mă simt antrenor şi asta se datorează numai lor. Trebuie să facem eforturi să se dea banii. Fotbal fără bani nu există. Noi conducem de şapte etape, ne-am dus până în play-off, i-am scos pe West Ham.... Nu se poate. E tragic. Trebuie să tragem un semnal în fotbalul românesc. Să aducem bani de acasă să ne antrenăm... Nu se mai poate. O să vină rezultate negative şi o să ne sară toată lumea în cap", a spus Şumudică.
Formaţia Astra Giurgiu a învins, joi seară, în deplasare, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa FC Viitorul, în sferturile de finală ale Cupei Ligii, şi s-a calificat în semifinalele competiţiei. Golurile au fost marcate de Filipe Teixeira (37), Denis Alibec (66) şi Alexandru Ioniţă II (90+4).