Dacă de obicei Ștefan Radu era titular și uneori căpitan la Lazio, miercuri acesta nici măcar nu a jucat, fiind ținut pe banca de rezerve la meciul de la Bergamo, cu Atalanta, pierdut de laziali cu scorul de 2-1. A jucat în locul său Lulic. Lazio a condus cu 1-0, prin reușita lui Biglia din minutulș 16, dar a făcut o repriză secundă slabă și a primit două goluri.
Mai întâi Dušan Basta și-a trimis mingea în propria poartă în minutul 69, apoi a mai punctat Alejandro Gómez în minutul 86. Cu 18 puncte, echipa lui Radu ocupă locul al șaselea în Serie A.
Vlad Chiricheș a fost titular și integralist la Napoli, în meciul Napoli-Palermo, scor 2-0. Românul a făcut cuplu în axul central al defensivei cu fostul apărător al echipei Real Madrid, Raul Albiol. Au marcat Gonzalo Higuaín 39 și Dries Mertens 80. Napoli are 5 victorii la rând și ocupă locul doi în clasament, la două puncte distanță de lidera Roma.
”N-a jucat de o lună și jumătate, de pe 12 septembrie, de la deplasarea de la Empoli. Dar nu s-a văzut acest lucru. În plus, a fost ajutat și de prestația lui Palermo, care în zona sa nu prea a atacat”, scrie site-ul eurosport.it, care îi acordă nota 6,5.
Pe poziția următoare se situează Fiorentina, care miercuri, cu Tătărușanu în poartă nu a primit gol în deplasarea de la Verona, cu Hellas, unde s-a impus cu scorul de 2-0.
”A șomat aproape tot meciul și a avut doar intervenții ușoare, cu o excepție: șutul lui Jankovic”, scrie același site eurosport.it despre Tătărușanu, pe care îl notează cu 6.
RomanianSoccer