Musa Bility, președintele Federației liberiene de fotbal, a afirmat că este "optimist în privința șanselor de a câștiga președinția FIFA", precizând în același timp că nu se va retrage din cursă.
"Sunt optimist în privința șanselor mele de a câștiga președinția FIFA. Și în niciun caz nu voi renunța la candidatura mea", a declarat Bility, în vârstă de 48 de ani, într-un interviu acordat agenției France Presse la Monrovia, unde liberienii și-au manifestat cu entuziasm susținerea candidaturii sale.
Musa Bility a respins chiar posibilitatea de a se retrage din cursă pentru o candidatură africană unică în favoarea sud-africanului Sexwale (62 ani), președintele comitetului de supraveghere al FIFA pentru Israel/Palestina, care pare să aibă multă susținere, nefiind implicat în scandalurile de la FIFA.
"Al doilea candidat african aflat în cursă nu are nimic în plus față de mine. El nu a fost niciodată un oficial al fotbalului în țara sa, deci nu am niciun motiv să mă retrag în favoarea altei persoane", a adăugat Bility.
Directorul de campanie al lui Musa Bility, Edwin Snowe, care este și deputat al partidului la putere, a precizat că a început campania pentru candidatul său imediat după depunerea dosarului de candidatură, pe 26 octombrie în Elveția.
"Am vizitat 26 de țări și am discutat cu peste 30 de oficiali din fotbal. Vom munci fără încetare pentru victoria lui Musa Bility. Suntem optimiști că George Weah, o legendă a fotbalului, ni se va alătura în această campanie", a declarat Snowe.
Ceilalți șase candidați la președinția FIFA, la alegerile din 26 februarie, sunt prințul Ali bin Al Hussein, Jérôme Champagne, Gianni Infantino, Michel Platini, șeicul Salman Bin Ebrahim al Khalifa și Tokyo Sexwale.