|
Mihai Stoichita: Pentru mine meciul cu Iasiul este o necunoscuta
Antrenorul formaţiei Petrolul Ploieşti, Mihai Stoichiţă, a declarat că le-a transmis jucătorilor săi că sunt liberi să plece dacă nu cred că echipa se poate salva de la retrogradare la sfârşitul acestui sezon.
"Sunt de ieri la echipă, şi pentru mine meciul cu Iaşiul este o necunoscută. Deocamdată, m-am gândit să nu schimb lucrurile bune făcute de predecesorii mei, aşa că nu sunt de aşteptat schimbări spectaculoase. Cred că lotul actual este dezechilibrat ca dispoziţie pe posturi. Cred că Petrolul a avut ghinion la câteva meciuri, nu poate fi dată vina pe antrenorii care au fost, organizarea jocului a fost destul de bună. Dacă şi cu al treilea antrenor nu apar rezultatele, responsabilitatea este a celor care rămân. La primul antrenament i-am întrebat pe jucători dacă ei cred în salvarea de la retrogradare. Le-am spus că cine nu crede că este posibilă, este liber să plece. Cu cele şase puncte primite înapoi reintrăm în cărţile salvării. Mi-am pregătit discursul motivaţional pentru mâine. Le voi cere jucătorilor să fie lafel de motivaţi ca la meciul cu Steaua. Am vorbit cu cei din conducere să reabilităm, pe cât se mai poate, gazonul, care arată ca o tarla neîngrijită. La Steaua, acum vreo 6 ani, era un gazon execrabil, iar la Galaţi câmpul de jocera mult mai rău decât acesta. De asemenea, am vorbit şi în privinţa lotului. Am primit promisiunea că în iarnă se vor aduce jucătorii pe îi voi alege eu", a afirmat Stoichiţă.
Tehnicianul a semnat un contract valabil pentru şapte luni cu Petolul Ploieşti şi va avea un bonus în cazul în care echipa se va salva de la retrogradare: "Am fost contactat de Andi Crângu, care m-a rugat să ajut o echipă Petrolul care nu se află în cea mai fericită postură. Am încheiat un contract pe termen de şapte luni care areun scop foarte bine determinat, redresarea situaţiei echipei. Pe mulţi dintre jucători îi cunosc, pe unii dintre ei chiar i-am promovat în prima ligă. N-am cerut garanţii financiare, am un salariu decent. N-am venit pentru bani, am privit totul ca pe o nouă provocare. Voi avea un bonus dacă echipa va evita retrogradarea".
Prima măsură luată de Stoichiţă a fost reprimirea la pregătiri a lui Dacian Varga, care va figura în lotul pentru meciul cu CSMS Iaşi.
Antrenorul nu se teme reacţia fanilor ploieşteni având în vedere trecutul său stelist. "Atâta timp cât eu sunt corect, nu văd care ar fi motivele să fiu blamat pentru trecut. N-am venit să antrenez Steaua, ci Petrolul. De câte ori am jucat împotriva Stelei, am câştigat. La mijloc este o culoare comună, albastrul, poate mă va trage mai mult spre galben", a mai spus Stoichiţă.
Partida Petrolul Ploieşti - CSMS Iaşi, din cadrul etapei a 16-a a Ligii 1, se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30.
Taguri:
Petrolul Ploiesti
Mihai Stoichita
CSMS Iasi
Andi Crangu
» Petrolul Ploiesti - rezultate meciuri
» Clasament Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Petrolul Ploiești
Petrolul Ploieşti a învins-o pe FCU 1948 Craiova cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe teren propriu, într-un meci din prima etapă a fazei play-out a Superligii...
Sepsi Sfântu Gheorghe, deţinătoarea Cupei României şi a Supercupei României, a învins-o pe Petrolul Ploieşti cu scorul de 2-1, în deplasare,...
Universitatea Craiova şi-a asigurat prezenţa în play-off după ce a învins-o pe Petrolul Ploieşti cu scorul de 3-2, joi seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 28-a a Superligii...
Politehnica Iaşi a fost foarte aproape de un egal în meciul disputat în deplasare cu Petrolul Ploiești, în etapa a 26-a a Superligii României. Până la urmă "galben-albaştrii"...
CFR Cluj a învins-o în prelungiri pe Petrolul Ploieşti, cu scorul de 2-1, sâmbătă seara, în deplasare, în etapa a 24-a a Superligii României.
Clujenii şi-au anunţat intenţiile...
Petrolul Ploieşti a învins-o acasă pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 1-0, în etapa a 22-a a Superligii României. Unicul gol al partidei a fost marcat de brazilianul Jair Tavares da Silva...
Petrolul Ploieşti şi Rapid Bucureşti au terminat la egalitate, scor 0-0, vineri seara, pe stadionul "Ilie Oană", în etapa a 20-a a Superligii României. "Alb-vişinii" au...
Petrolul Ploieşti a învins-o pe FC Botoşani cu scorul de 2-1 (0-0), vineri seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 17-a a Superligii României. În minutul 29, arbitrul Viorel Flueran...
Fotbal Club FCSB a ratat în prelungiri victoria în meciul disputat sâmbătă seara la Ploieşti cu Petrolul, în etapa a 14-a a Superligii României. Echipa antrenată de cipriotul Elias...
Petrolul Ploieşti a terminat la egalitate acasă cu FC UTA Arad, scor 0-0, într-un meci disputat sâmbătă în etapa a 12-a a Superligii României....
Petrolul Ploieşti şi FC Hermannstadt au terminat la egalitate, scor 0-0, într-un meci din etapa a 10-a a Superligii României.
"Galben-albaştrii" au jucat aproape tot meciul în...
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Voiculeț
România
38 ani
Alejandro Domínguez
Argentina
42 ani
Andrei Nițu
România
36 ani
Andrei Urai
România
48 ani
Carlo Ancelotti
Italia
64 ani
Cosmin Olăroiu
România
54 ani
David Platt
Anglia
57 ani
Denis Ciobotariu
România
25 ani
Dragan Gošić
Serbia
42 ani
Ewerthon
Brazilia
42 ani
Ferdinando Coppola
Italia
45 ani
George Sofroni
România
32 ani
Henryk Kasperczak
Polonia
77 ani
Jagoš Vuković
Serbia
35 ani
Jan Pahor
Slovenia
37 ani
José Serrizuela
Argentina
61 ani
Martin Tudor
România
47 ani
Matuzalém
Brazilia
43 ani
Pavel Badea
România
56 ani
Ronny Johnsen
Norvegia
54 ani
Salah Assad
Algeria
65 ani
Stuart McCall
Scoția
59 ani
|
|
|