ASA a bătut la Chiajna, gol în ultimul minut. Stoichiță a revenit la ce știe să facă mai bine, dar primul
pas cu Petrolul nu a fost decât un altul din colapsul în care se zbate protagonista de mai ieri a Ligii.
Ei și, cui i-a mai ars sâmbătă de fotbal, cel de la noi sau de aiurea? Cine a mai putut sta cu ochii zgâiți la meciuri când pe mai toate ecranele televizoarelor, și nu numai din România, se transmiteau fluxuri de știri, imagini cutremurătoare, vorbe de durere, compasiune și revoltă? Nici măcar nu poți pricepe cum de le-a mai putut sta gândul jucătorilor la traseele din iarbă când o țară întreagă intrase în stare de șoc după cumplita tragedie petrecută în noaptea de dinainte?! Siliți să joace, doar ca să nu se piardă cumva bănuții deja dați pe deplasări și nu care cumva să se dea peste cap calendarul gândit (profund) pentru vremuri normale, deși era zi de doliu național, fotbaliștii au amintit că sunt, totuși, oameni ca toți ceilalți nu neapărat prin purtatea banderolelor negre sau a păstrării momentelor de reculegere. Au demonstrat-o mai ales prin izbucnirea în lacrimi a veneticului care măcar acum poate fi crezut că simte românește, pitorescul N'Doye venind la declarațiile de după jocul pe care tocmai îl decisese cu un mesaj de condoleanțe pe-un tricou, cu amărăciune incomparabil mai mare decât în momentele în care echipa lui a dat cu piciorul titlului de campioană. Un alt gest emoționant a fost cel al băieților de la FC Voluntari, care s-au dus să doneze sânge și vă anunț, prieteni, că de acum am o echipă favorită, iar despre Pancu voi refuza să ascult vreo vorbă de rău...
Nici N'Doye, nici Maftei și compania de lângă Capitală nu și-at pierdut apropiați în catastrofa din clubul de noapte. Ca și imensa majoritate a celor care punem, de regulă, sportul deasupra altor pasiuni, doar vestea teribilei încercări prin care trece marea doamnă a scrimei Ana Pascu - al cărei băiat făcea parte din formația care concerta - afectându-ne mai direct pe mulți. Dar cine să rămână impasibil, cui să-i mai ardă de bătălia arenelor când sute de compatrioți, și nu numai, au ars la propriu într-o noapte blestemată, plătind cu viața sau cu însemne pentru totdeauna doar fiindcă au mers să se simtă bine? Și cât de tineri erau și, ăi mai norocoși, sunt încă!!...
Compasiunea merge însă, tot mai apăsat, la braț cu revolta. Cum a fost posibil să se întâmple un asemenea coșmar? - iată întrebarea pe care ne-o tot punem de vineri noapte sau de sâmbătă dimineață. Primul pe care l-au auzit, în direct, cu răspunsuri pertinente a fost colonelul Mircea Dogaru, sindicalistul remarcat de mult prin vehemența și argumentele solide cu care și-a apărat militarii, dar nu numai pe ei. Istoricul a pus degetul pe rană pornind de la însăși bizareria tipică pentru Românica de înființare a unui club pe scheletul unei fabrici dispărute în marșul furibund de îngenunchiere a industriei naționale (cine a purtat
adidașii făcuți la defuncta ”Pionierul” poate afirma liniștit că puteau concura cu oricare dintre produsele de fițe venite de afară). De aici plecând, ideile exprimate în talk-show-urile neîntrerupe de ieri s-au adunat pe măsură ce dezvăluirile se înmulțeau. Cum, cine, pentru ce (cât) a aprobat existența clubului prin nu puține încălcări ale legii? Ce minte bolnavă a putut ordona blocarea unei uși din două, deși aflăm că la sutele de participanți legea impunea existența mai multor căi de evacuare?? De ce au pătruns minori în sală???
Sunt întrebări ce se vor multiplica, care nu ne vor da pace de acum încolo, acutizându-ne revolta pentru toate eșecurile din noua democrație, concentrându-se într-una singură: în ce țară trăim, Dumnezeule?!?
George PLAURIAN
- P.S. 1 Medicii, asistentele, pompierii, toţi cei care au sărit în ajutor sau continuă să mergă la locul tragediei cu o floare, cu o lumânare demonstrează că omenia, simţirea n-au murit, totuşi, în ţara asta!
- P.S. 2 Cunoscuţi de-ai patronului localului ilegal (în fond -sau măcar ocolind-o, funcţionând fără toate aprobările, cel puţin în ce priveşte organizarea evenimentului blestemat) simt nevoia să-i sară acestuia în ajutor, dezvăluind public ce băiat bun ar fi individul. Cum şi iadul e pavat cu bune intenţii, e cazul să tacă, măcar în zilele astea de doliu.