Fostul portar brazilian Claudio Taffarel va asigura interimatul la echipa Galatasaray Istanbul, în locul lui Hamza Hamzaoğlu, al cărui contract a fost reziliat miercuri.
Claudio Taffarel a evoluat la Galatasaray în perioada 1998 - 2001.
Tehnicianul Hamza Hamzaoğlu, în vârstă de 46 de ani, şi-a reziliat contractul cu echipa Galatasaray Istanbul. Hamza Hamzaoğlu a venit la Galatasaray în decembrie 2014 şi a reuşit eventul campionat - Cupa Turciei.
Galatasaray Istanbul ocupă în acest moment locul trei în campionat şi în grupa C a Ligii Campionilor.