Juventus și AC Milan se vor afla astăzi (21.45) față în față la Torino, în etapa a 13-a din Serie A. Începutul de campionat nu a fost grozav pentru niciuna dintre ele, mai ales pentru Juventus. Torinezii se află pe locul al 7-lea în clasament, cu 18 puncte, iar Milan ocupă poziția a 6-a, cu 20 de puncte.
S-au disputat până acum 160 de confruntări între cele două, iar alb-negrii au 58 de victorii, spre deosebire de cele 48 ale Milanului. Nu mai puțin de 54 de meciuri s-au încheiat la egalitate.
Deși ocupă locurile pe care le ocupă în clasament, ambele echipe sunt în plină ascensiune, având fiecare 3 victorii în ultimele 4 meciuri din Serie A (Milan are în plus un egal, iar Juve o înfrângere).
Pe terenul lui Juventus, în acest derby n-a mai fost egal din anul 2006. De atunci, s-au consemnat 6 victorii ale gazdelor și două ale Milanului.
Juve a câștigat recent două meciuri la rând în Serie A. N-a mai obținut 3 consecutive din luna aprilie. Va reuși astăzi?
Milan este neînvinsă de cinci etape. Nu a înregistrat șase meciuri la rând fără eșec din octombrie 2014. Va izbuti astăzi?
Juve este echipa din Serie A cu cele mai multe șuturi pe poartă (168) dar cu procentajul cel mai mic de realizări (9,5%). Doar Carpi, Frosinone și Udinese stau mai prost la acest capitol.
Juventus este neînvinsă în cele 8 meciuri în care Claudio Marchisio a jucat din primul minut. În schimb, în cele 9 meciuri în care nu a fost titular, Juve a înregistrat 4 eșecuri.
De la Juve, sunt indisponibili pentru meciul de astăzi Rubinho, Pereyra, Asamoah, Padoin, Caceres.
De la Milan, vor lipsi Menez, Balotelli, Diego Lopez, Bertolacci, De Jong.
Echipele probabile:
Juventus (4-3-3): Buffon; Barzagli, Bonucci, Chiellini, Evra; Khedira, Marchisio, Pogba; Cuadrado, Dybala, Morata.
Milan (4-3-3): Donnarumma; Abate, Alex, Romagnoli, Antonelli; Kucka, Montolivo, Bonaventura; Cerci, Bacca, Niang.
RomanianSoccer