Să mai privim o dată, și încă o dată o imagine anume de pe Bernabéu. Nu-i vorba de vreo schemă uluitoare sau o reușită de
extraterestru al ierbii, grație cărora Barça a demolat Realul chiar cu superstarul mapamondului doar rezervă. E scena care nici măcar nu s-a petrecut pe teren.
Andres Iniesta și-a terminat treaba mai înainte de fluierul final. Pasă decisivă, gol, rol determinant în stabilirea învingătoarei marelui derby al Spaniei și nu numai al ei. Căpitanul își făcuse din plin datoria și putea dărui și altcuiva șansa de a se bucura de
festin. Atunci, la înlocuirea jucătorului cu 367 de meciuri pentru catalani și peste 100 în culorile naționalei iberice, s-a produs minunea din tribune: fani ai Realului s-au ridicat și au aplaudat eroul unui meci, fie el chiar în tricoul
inamicului. Asta-i scena de revăzut și azi, și mâine, și de cei ce am avut privilegiul de a o privi pe viu, și de următoare generații de microbiști. În ea sunt sintetizate adevărata bucurie a trăirii spectacolului din arene, noblețea simțămintelor din jurul a ceea ce trebuie să rămână doar un joc. Să ai puterea de a mulțumi pentru ce ți se oferă, chiar dacă darul (al fotbalului pur în speță) nu vine dinspre cei cărora le-ai dăruit inima și vine tocmai în momente când te apasă umilința - respect, minunați suporteri!
Iar în gestul de plecăciune a fanilor madrileni înaintea învingătorului putem desluși mult mai mult decât o demonstrație de fair-play. El s-a produs în cele mai
încinse zile date Europei unite, fotbalului ei, silite să trăiască, să joace sub teroare. E semnul c-a mai rămas ceva bun în oameni, cu toate că fața cealaltă din ei, din noi, s-a arătat - cam în același timp cu lecția predată în tribune din Spania - în manifestările de isterie care au dus la amânarea derbyului din Grecia.
Oare vom putea trăi asemenea clipe și-n jurul ierbii de acasă, în fotbalul ce nu mai contenește să cutremure, noul dosar al autoproclamatului mafiot (cu implicare de Geanină în robă) sau dezlănțuirea miticistă împotriva succesorului rămas fără sprijin de prim-ministru fiind numai cele mai recente dintre faptele producătoare de unde de șoc? Prima șansă oferită, în acest sens, adevăratului iubitor de fotbal de la noi vine chiar diseară, când părem condamnați să avem parte doar de o replică palidă a
eternului derby de altădată. Chiar în zilele astea crunte, mai ales în ele!, să nu uităm pentru ce am venit, și rămas, lângă fotbal.
Iar cine dorește să afle mai multe despre nevoia de derby nu trebuie decât să-l citească pe Geambașu.
Condeiul necruțător al celui socotit mai ales tipul căruia totul îi... miroase reușește o tulburătoare pledoarie în favoarea trăirii bucuriei pure și simple a actului sportiv. Și mai mult, a bucuriei de a trăi - atâta câtă există ea.
George PLAURIAN