Conducerea CS Concordia şi antrenorul Cornel Ţălnar au reziliat contractul, miercuri, de comun acord, ilfovenii negociind cu tehnicianul Adrian Falub preluarea echipei, au declarat surse din cadrul clubului din Chiajna.
Cornel Ţălnar preluase echipa Concordia Chiajna la începutul lunii septembrie, după plecarea lui Marius Baciu. În Liga 1, cu Ţălnar pe bancă, formaţia ilfoveană a înregistrat o victorie, trei rezultate de egalitate şi cinci înfrângeri.
În vârstă de 44 de ani, Adrian Falub a antrenat ultima dată echipa Universitatea Cluj.
După 18 etape, Concordia Chiajna ocupă locul 12 în
clasamentul Ligii 1, cu 14 puncte, reuşind în acest sezon doar trei victorii şi cinci rezultate de egalitate.