În fine, Marius Șumudică n-o mai dă cotită și recunoaște public că nu-și mai poate duce cu zăhărelul jucătorii. Iar dacă până și șturlubaticului antrenor i-a pierit cheful de miștouri, de glumițe pe seama altora, vorbind de iminente plecări, înseamnă că situația Astrei e
albastră cum mai rău nici nu se poate.
Budescu pare să dea ultimele asalturi asupra oalei cu produsul tradițional de la care și-a tras porecla de "Sărmăluță", că prin lumea cu cămile unde va să se transfere porcul e interzis prin poruncă divină. Alți patru titulari defin cvasioficial pe lista țintelor campioanei, restul încingând, mai mult ca sigur, telefoanele cu toți impresarii posibili. De fosta
casă ploieșteană a începurilor afirmării Astrei se alege praful. În Giurgiu nici măcar nu se poate vorbi de o
casă proprie, stadionul modern cu care s-a procopsit orașul dunărean de graniță părând doar bomboana stridentă pusă moț pe colivă.
Totul devine limpede taman spre finele sezonului în care echipa s-a arătat, mai ceva ca oricând, în stare să ia titlul. Având fortuit mână liberă acum, spre deosebire de primu-i mandat (a fost îndepărtat ca o măsea stricată, asemenea lui Stoichiță, Rednic, Sinescu, Napoli, Selymes, Stelea, Isăilă etc, etc), Șumudică și-a demonstrat clasa de antrenor, ba chiar și-a dovedit anume însușiri manageriale cel puțin pe planul imaginii, ținându-se băț să ascundă gunoiul de sub preș. Dar totul are o limită, inclusiv răbdarea sa, a jucătorilor, a angajaților anonimi - cu toții apăsați de grijile zilei de azi, că până la aia de mâine satisfacția victoriilor, a statului de lideri în L1 nu ține de foame...
De-am avea atâtea milioane, din acelea vechi, în buzunar de câte ori am semnalat, fie numai pe RoS, iminența prăbușirii Astrei! Și nu de când patronul scrie la cărți cu duiumul după gratii - era clar că toată construcția fotbalistică a lui Ioan Niculae aduce cu un castel de nisip, fostul number one între românii cu stare plătind "vamă" grea pentru orgoliu-i deșănțat, pentru modul în care și-a tratat inclusiv subalternii cei mai fideli, în vremurile când tăia și spânzura după bunu-i plac, manifestat intempestiv când i se susura la urechiușe de specialiștii în urzeli.
Deținătorul de elefant împăiat n-a reușit, de fapt, în fotbal decât să-și
împăieze jucăria de lux, dezastrul Astrei părând iminent, dacă fenomenul e recunoscut, mai mult sau mai puțin direct, de omul care i-a reușit cel mai bun sezon de L 1 din scurta-i, artificiala istorie...
George PLAURIAN