Gata, sfârșitul chiar e aproape pentru Astra, dacă Șumudică începe să dea din casă! A ținut piept uluitor, ca soldații români în izmene de la Mărășești, atacurilor de tot felul din teren și mai ales de dincolo de iarbă. A dus cu zăhărelul jucătorii și opinia publică, ascunzând gunoiul sub preș, forțând imposibilul, dând sezonului un lider care, dacă e să moară, măcar să o facă frumos. Doar adevărul crud l-a învins, realitatea aia cruntă a unor datorii uriașe la angajații clubului, la stat (fentarea fiscului fiind, să ne înțelegem, o operațiune pornită înainte de decăderea pe orice plan a fostului bogat al bogaților de Românica). Inima nu i-a mai rezistat antrenorului, i s-a dus și încrâncenarea în speranța că or să dacă bani din cer, conform sloganului tâmp al unei emisiuni populare.
Ultimele declarații ale antrenorului echipei numai cu numele a Giurgiului sună a cântec de lebădă. Cu holtere pe el și la fel de telespectator ca oricare microbist la ultimul meci al trupei sale, Șumi nu mai este războinicul original al vorbelor ironice, dezbrăcându-se acum în fața presei doar la figurat discutând. I-a înghețat râsul, i s-a terminat rezerva de ironii, e un om bolnav. De inimă amară. Și de foamea pe care, în fine, trebuie să o recunoască fără ocolișuri. Aruncă o întrebare care ridică definitiv voalul de pe chipul
miresei sezonului fotbalistic: "Credeți că dacă banii erau dați la zi se mai căsătorea De Amorim?". Iar concluzia vine nespus de firesc: "Eu cred că mi-am încheiat misiunea la Astra, nu mai pot să-i țin din vorbe".
Dacă și Șumudică a capotat, nu se mai poate îndoi nimeni de sfârșitul lesne de anticipat al unui vis nebun, susținut cam multă vreme numai prin meserie și orgoliu de antrenor și jucători dăruiți de Zeul fotbalului. Ce a izbutit Astra, în împrejurările care ies (cam târziu) pe de-a-ntregul la iveală, ține de minune. Care minuni însă nu pot dura decât, fie, un sezon, după care revenim brusc cu picioarele pe pământul unui fotbal cutremurat tot mai ades - o undă de șoc, de pildă, e creată de vestea că o campioană a unei mari iubiri (sau, mă rog, umbra Universității Craiova) poate ajunge iarăși pe mâinile, legate!, ale unui sinistru produs al comunismo-capitalismului de Românica.
Pe mâinile cui a încăput fotbalul nostru?, aceasta-I întrebarea de la care trebuie să plecăm când chiar vrem să realizăm cum s-a ajuns unde s-a ajuns. Ne ia ceva vreme până să înșiruim toate numele conducătorilor penali, pe o listă în care cel al lui Niculae e la loc de... cinste. Dar cu totul alt loc, altă cinste decât acela al echipei ale cărei porți par să se închidă definitiv, asemenea combinatelor și celorlalte afaceri ale miliardarului ce tot de carton se dovedește.
George PLAURIAN