Fotbalistul argentinian Lionel Messi a trimis un tricou cu autograful său pentru o licitație cu scopuri de caritate, de ajutorare a Departamentului pediatrie al Spitalului din orașul bosniac Travnik, scrie ziarul local Avaz.
Activista Jasmina Fajkić, care coordonează acțiuni umanitare, a declarat pentru jurnal că fondurile obținute din licitarea tricourilor mai multor sportivi sunt destinate achiziției de noi echipamente clinice pentru spital. Ea l-a contactat pe fotbalistul argentinian al Barcelonei cu prilejul unor activități umanitare ale organizațiilor catalane, cerându-i sprijinul, iar "Messi, când a auzit ca este vorba de copii, și-a oferit imediat ajutorul, trimițând un tricou cu autograf".
Licitația a început pe 21 decembrie, urmând să se încheie pe 5 ianuarie, oferind și tricouri semnate de fotbalistul croat de la Real Madrid Mateo Kovačić și ale bosniacilor Edin Džeko și Miralem Pjanić. "Sunt, de asemenea, la vânzare și echipamente de la tenismanul bosniac Damir Dzumhr și de la Amel Tuka sau de la campioana mondială la săritura în înălțime croată Blanka Vlašić. Pentru tricoul lui Messi avem deja o ofertă de 1.000 de mărci (500 de euro), iar pentru cele ale lui Dzeko și Pjanic, de câte 500 de mărci", a precizat activista bosniacă.