Ooooo, ce veste minunată!

    ...chiar de Crăciun ne-a fost dată: se întoarce nea Mitică, ăl cu pălărie deloc mică, unde-l doare de orice amenințare, că doar el e cel mai tare din toat-a fotbalului parcare- măi, măi, măi, ia sunați din zurgălăi!

    Sunt unii care chiar se vor bucura de știrea asta strecurată sub brad de cotidiane (mai exact spus, de site-urile ce au mai rămas din publicații ce au făcut epocă în muribunda presă scrisă), întrezărind vestea de salvare a fotbalului mioritic pusă pe umerii greu încercați ai cvasiseptuagenarului personaj. Cică ar lua-o de jos, că sub Voluntari e doar una în ierarhia pusă la iernat - exact așa cum a pornit și acum (ohoho, dragii Moșului) vreo patru-cinci decenii, când tinerelul spilcuit de atunci patenta punga de plastic ca prim model de sponsorizare necontabilizată a cluburilor descurcărețe. Uite așa, mai cu punguța - neapărat bine garnisită pentru portbagajele arbitrilor sau vreunui cronicar rătăcit pe coclaurile unde evolua Chimia -, mai cu sprijinit asigurat prin temenele sale la organele de partid și de stat, dar și descoperind câte un Gojgaru Șoarece ce le știa cu mingea, a luat el Cupa pentru Vâlcea natală? A luat-o, bre, apoi a evoluat la Brașov, pe urmă descoperind mina de aur a comunei în care i s-a născut idolul, Scorniceștii făcându-l om cu stare încă înainte de a deveni el însuși organ, milițian de Victoria, făcut la apelul de seară (doar căpitan, că de carte cam fugise ca necuratu' de tămâie, incontestabila-i diplomă fiind de la școala vieții, absolvită magna cum laude).

    Toate abilitățile dovedite și greu calculabile i-au asigurat fulminanta ascensiune post '89, că doar se încadra de minune în categoria "la vremuri noi, tot Noi", ca capitalist încă din comunism ce s-a autonumit și pomenit. Un club era de acum  prea mic pentru un conducător  atât de mare și a ajuns rapid șeful tuturor unităților abia trecute la profesionism nedeghizat, precum pe timpul afirmării sale- nemaicontând amănunte oarecare de genul stat un pic la răcoare ("la Bastilia", cum îi spunea arestului însuși căpitanul a cărui scăpare, de atunci, de sub brațul legii rămâne până astăzi un mister). Cap al LPF pe o perioadă corespunzătoare trecerii unui prunc în faza de eliberare de coșurile pubertății pe cale naturală, Mitică Întîiul și Unicul s-a împlinit în paralel pe multiple planuri: patron de ziare, constructor, antreprenor, restaurator, hotelier, ba chiar ales al poporului doritor de Românie Mare!!!

    De când a fost înlăturat (mișelește, cum a avut grijă să ne tot transmită) de la Liga căruia are, cel puțin !, meritul de a-i fi ridicat o mândrețe de sediu, pe un teren al cărui statut l-a târât iarăși la organe, a părut că realizează cum e cu tăcerea de aur numai cât să-și tragă răsuflarea după altă implicare într-un dosar penal, în care s-a afirmat anul trecut că riscă nu mai puțin de 12 ani de pușcărie. A scăpat, o dată mai mult, cu fața curată (?) și a redevenit "marfă" pentru televiziile supuse încrâncenatei bătălii pentru rating cu  orice preț, nemaioprindu-se numai asupra domeniului căruia i-a fost rege mai ceva decât Hagi: de la o vreme-ncoace gura nu-i mai tace, fie vorba de politichie, gastronomie, filozofie, sexologie sau astronomie, că unu-i Oracolul de la Bălcești, ce le știe pe toate ce-s în lună și-n stele, pământul fiindu-i prea mic.

    Așadar și prin urmare - aho, aho, copii și frați, ce s-o mai mânați, nea Mitică revine de unde pornit-o în fotbal, la un club mititel și-o să ne arate el! Așteptăm tremurând de nerădbare, mai ceva ca piftia de Sărbători, să mai ia vreo Cupă, că pe aia de la Vâlcea s-a tot pus praful, ehei, din '73.  Pe 'mnealui însă nu s-a pus și nici naftalină pentru pălăria la care-l doare nu s-a inventat încă, așa că aceia care-l mai cred în stare de niscaiva faptă mare nu au decât să-l ia la fel de sprințar, nu la preț de inventar, pe posibilul nou președinte din 2016 - ce contează că e exact anul în care va atinge f. respectabila etate de 70 de primăveri?!


P.S. Nefiind afectat de consumuri exagerate de pe masa de Crăciun, fie-mi permis să reacționez în stilul unicului personaj față de amintita veste: mă doare-n pălărie! Doar de bietul nostru fotbal, ajuns vai de capul lui taman pe când avea asemenea capete, tot trebuie să ne doară...