Tehnicianul Petre Grigoraş va conduce echipa ASA Târgu-Mureş în locul lui Cristiano Bergodi, a anunţat, marţi, clubul ardelean, pe site-ul oficial.
"Conducerea clubului ASA Târgu-Mureş anunţă că noul antrenor principal al formaţiei este domnul Petre Grigoraş. După negocierile purtate în ultima perioadă, cele două părţi au ajuns la un acord final în cursul acestei dimineţi. Ca jucător, Petre Grigoraş a evoluat de-a lungul carierei la Aerostar Bacău, FCM Bacău, Steaua, Farul Constanţa, Dobrudzha Dobrich, Levski Sofia, Lokomotiv Plovdiv (toate 3 din Bulgaria) şi Universitatea Cluj", anunţă clubul mureşean.
În calitate de tehnician a debutat ca secund la Farul Constanţa, în anul 1999, fiind apoi principal la aceeaşi formaţie (2000-2002). Au urmat apoi FC Oneşti (2002-2003), Petrolul Moineşti (2003-2004), din nou Farul (2004-2005), Oţelul Galaţi (2005-2009 şi 2013), Poli Iaşi (2009-2010), două mandate la Pandurii Târgu-Jiu (2010-2013, 2014) şi CFR Cluj (2013).
"M-a bucurat foarte mult propunerea venită din partea conducerii clubului ASA Târgu-Mureș. Recunosc că nu am stat prea mult pe gânduri, deoarece este o oportunitate pentru mine. Am urmărit echipa în meciurile de la televizor și pot spune că ASA este o echipă frumoasă, cu un trecut - recent, elegant. A câștigat Supercupa, s-a luptat până în ultima etapă la titlu. Pentru început, principalul obiectiv este, bineînțeles, calificarea în play-off. După ce acest obiectiv va fi îndeplinit ne putem gândi și la altceva. Suntem și la doar două meciuri de a lupta pentru un nou trofeu, în Cupa României. Vom vedea ce va fi. Știu că echipa are condiții foarte bune de pregătire, o bază frumoasă și un stadion cochet. Îmi aduc aminte de meciurile disputate la Târgu-Mureș, în calitate de adversar, toate au fost frumoase, atmosferă extraordinară, oameni superbi. Îmi era dor să revin în antrenorat și sper ca, prin jocul prestat de echipă, să nu-i dezamăgim pe suporteri", a spus "Grig".
Pe banca tehnică a formaţiei ASA, Petre Grigoraş va fi ajutat de către antrenorul secund Marian Dinu şi de preparatorul fizic Ciprian Prună.
Ca jucător, secundul Marian Dinu a evoluat pentru Farul Constanţa şi Callatis Mangalia fiind, cu 284 de meciuri în tricoul celor de la Farul, pe locul 2 în ierarhia prezenţelor la formaţia constănţeană. Lucrează de mulţi ani cu Petre Grigoraş, în calitate de secund al acestuia.
Preparatorul fizic, Ciprian Prună, şi-a început activitatea în 2002, la Centrul de Copii şi Juniori de la Sportul Studenţesc. Între 2003-2009 a lucrat la grupele de copii şi juniori de la Steaua, dar şi la echipa secundă a clubului, trecând apoi la Academia Hagi şi FC Vaslui. În ultimul an şi jumătate a activat la Steaua, cucerind toate cele 3 trofee: campionat, Cupă şi Cupa Ligii.
Cristiano Bergodi, în vârstă de 50 de ani, a fost numit la ASA Târgu-Mureş în 22 septembrie, înlocuindu-l pe Vasile Miriuţă. El a demisionat la 18 decembrie. Bergodi a pregătit mai multe echipe din România, FC Naţional (2005-2006), CFR Cluj (2006-2007), Rapid Bucureşti (2007 şi 2015), Politehnica Iaşi (2009) şi Steaua Bucureşti (2009).