Primele patru echipe din clasamentul Italiei au reușit să se impună, mai greu sau mai ușor, în etapa a 17-a din Serie A, prima din acest an. Continuă să uimească Juventus, care a avut un start de campionat catastrofal. ”Alb-negrii” au învins, cu scorul de 3-0, pe teren propriu, pe Hellas Verona (Dybala 8, Bonucci 45, Zaza 82).
A fost a 8-a victorie la rând a echipei lui Massimilliano Allegri, care a ajuns pe locul al patrulea, la numai trei puncte distanță de lidera Inter. Aceasta din urmă a obținut o victorie prețioasă, cu 1-0, pe terenul echipei Empoli, care venea după o serie de patru succese la rând. Unicul gol a fost marcat de Icardi (45+1). Acesta este cel mai bun atacant al ”nerazzurrilor”, cu 8 reușite în Serie A.
Și
Fiorentina (locul 2), cu Tătărușanu în poartă, a câștigat, miercuri, scor 3-1, pe terenul formației Palermo. Ilicic (13, 43) și Blaszczykowski (90+3) au punctat pentru toscani, în timp ce reușita sicilienilor a fost semnată de Alberto Gilardino (77). La golul celui din urmă, ”Tătă” nu a avut nici o vină.
Napoli a avut ceva probleme cu Torino, dar în cele din urmă s-a impus, cu scorul de 2-1 și ocupă locul al treilea, la egalitate de puncte cu Fiorentina (38). A deschis scorul Insigne (16), a egalat fostul jucător al gazdelor Quagliarella, dintr-un penalty (33), iar golul victoriei a fost înscris de Hamsik (41).
Roma a părăsit cvartetul care conduce Serie A și s-a depărtat de ocupanta locului patru, Juventus, la trei puncte, după ce n-a izbutit să câștige la Verona, meciul cu Chievo, care s-a încheiat nedecis, scor 3-3. De notat este faptul că gazdele au marcat golul de 3-3 în minutul 86, iar reușita lor a fost validată în premieră pentru Serie A de tehnologia video instalată pe linia porții.
A dezamăgit din nou și
Milan, 0-1 pe ”San Siro” cu Bologna, iar ”rossonerii” au ajuns pe locul al 7-lea.
Rezultatele din runda a 17-a din Serie A și clasamentul le puteți vedea
AICI.
RomanianSoccer