Agentul fundaşului Vlad Chiricheş, Pietro Chiodi, a declarat, marţi, pentru Corriere dello Sport, că au existat multe oferte de transfer, dar clubul SSC Napoli nu vrea să-l cedeze pe internaţionalul român, informează site-ul ultimecalcionapoli.it.
"Suntem mulţumiţi, Chiricheş şi-a găsit locul la Napoli şi va deveni un protagonist al campionatului italian. Este fericit de experienţa la Napoli şi este apreciat de suporteri. A avut nevoie de o perioadă pentru a înţelege fotbalul italian. Au existat multe oferte de transfer, dar Napoli nu a vrut să-l cedeze", a spus Chiodi.
Vlad Chiricheş, în vârstă de 26 de ani, a fost achiziţionat de SSC Napoli la începutul sezonului de la Tottenham Hotspur, după ce anterior mai evoluase la formaţiile Internaţional Curtea-de-Argeş, Pandurii Târgu-Jiu şi Steaua Bucureşti.