Antrenorul principal al echipei ACS Poli Timişoara, Florin Marin, a susținut o conferință de presă în care a oferit concluziile stagiului încheiat recent în Antalya: "A fost un turneu util, în mare măsură pot să spun că sunt mulțumit. Am întâlnit echipe bune, bine organizate, agresive, care ne-au pus destule probleme. Din acest punct de vedere, ne-am atins scopul. Dar am avut și destule probleme. Am plecat în Antalya cu 20 de jucători, patru dintre ei având probleme în ultima parte a campionatului. Am folosit jucătorii pe care i-am avut la dispoziție, am avut 13 fotbaliști care au evoluat în șase meciuri. Deci, din punct de vedere numeric am suferit. Sigur, s-a acumulat oboseală și o suprasolicitare în acest moment. Dar sunt mulțumit de cum au răspuns jucătorii, de cum au trecut peste această problemă. Însă s-a acumulat o oboseală, din cauza că jucătorii noi au venit destul de târziu și am fost obligat să-i folosesc în toate jocurile pe cei care i-am avut la dispoziție. Aceștia au evoluat meciuri întregi și s-a acumulat acea oboseală de care am vorbit".
Despre nou veniți, tehnicianul a afirmat: "Sunt jucători pe care i-am dorit, sigur că acum nu pot să dau un verdict sau să mă pronunț asupra lor. Au și ei nevoie de timp, să se integreze și să se acomodeze în echipă. Vedeți, și în vară jucătorii care au sosit mai târziu tot din acest motiv de-abia după o anumită perioadă au început să evolueze la valoarea lor".
Florin Marin a vorbit și de situația medicală: "În acest moment, probleme medicale nu sunt, excluzând-o cea a lui Goga. Se știe, el are o probleme mai veche, a suferit o operație la picior. Dar în rest tot lotul este valid. Pedro Henrique nu este încă pregătit din punct de vedere fizic. Recuperarea lui a durat mai mult, deoarece accidentarea lui a fost una mai gravă. Doman a intrat în programul normal al echipei, a făcut recuperarea aici la Timișoara, iar acum este destul de bine. Sigur că și la el se cunoaște lipsa de jocuri și lipsa de continuitate, dar a intrat în programul normal".