Denis Alibec (25 de ani), atacantul care a marcat de două ori în cantonamentul naţionalei din Turcia, a spus, sâmbătă, după victoria, cu
2-1, în faţa bulgarilor de la Beroe Stara Zagora, că secretul evoluţiilor lui este concentrarea din timpul meciurilor.
"A fost muncă multă şi foarte multă concentrare. Am fost obosiţi mental şi selecţionerul este mulţumit de noi. Secretul evoluţiilor mele este concentrarea. Sper să joc la fel şi în campionat. Selecţionerul va decide dacă voi fi la Euro", a spus Alibec.
Atacantul Astrei crede că echipa antrenată de Marius Şumudică este favorită la titlul din Liga 1 în acest sezon.
"Pornim cu prima şansă la titlu, dar echipele s-au întărit. Avem un grup foarte frumos la Astra", a declarat Alibec.
Astra Giurgiu va juca în etapa a 24-a, pe teren propriu, contra celor de la CFR Cluj, sâmbătă, 13 februarie, de la ora 20:30.