Mihai Răduţ (25 de ani) a declarat că orice formaţie care va ajunge în play-off poate lua titlul în Liga 1.
"Va fi un campionat foarte frumos. Multe echipe au loturi valoroase şi sper să crească valoarea campionatului. Orice echipă din primele şase poate câştiga titlul. Au fost transferuri spectaculoase în această iarnă. Plecarea lui Budescu va fi un minus pentru Astra, dar echipa din Giurgiu are soluţii pentru înlocuirea lui", a declarat Răduţ.
Mijlocaşul de 25 de ani de la Pandurii Târgu-Jiu a evoluat o oră în
amicalul câştigat de România, scor 2-1, cu bulgarii de la echipa Beroe, şi a marcat un gol în testul cu Torpedo Kutaisi, scor 5-1.
"Suntem fericiţi că am câştigat toate jocurile, mai ales că a fost atât de criticat acest cantonament. Toţi jucătorii se văd la Euro. Important este să-mi fac treaba la Pandurii", a mai spus Răduţ.
România a mai câştigat şi meciul cu Zimbru Chişinău, scor 1-0, în cantonamentul din Antalya.