Edward Iordănescu, antrenorul de la Pandurii Târgu-Jiu, a susţinut o conferinţă de presă în care şi-a exprimat, încă o dată, nemulţumirea faţă de situaţia terenurilor de antrenament de la Târgu-Jiu.
Pandurii s-a înscris în lupta la titlul de campioană al acestui sezon, dar Edi Iordănescu spune că problema bazei de antrenament nu este propice performanţei. Deşi îşi disputau meciurile de 'acasă' la Severin, gorjenii foloseau terenurile de la Târgu-Jiu pentru antrenamentele zilnice, în ciuda faptului că toate tribunele stadionului au fost dărâmate.
"Eu nu am ca obiectiv să acuz pe cineva sau să fac rău cuiva. Mă interesează strict condiţiile pentru echipă, de pregătire, care să fie cele minim-necesare pentru o echipă de Liga 1. Salut acest proiect extraordinar, înseamnă enorm de mult şi se merită foarte multe sacrificii pentru un astfel de proiect. Am fost şi sunt dispus să fac multe sacrificii, am făcut chiar ţi compromisuri contrar filosofiei mele pentru binele echipei, până la urmă, trecând printre aceste dificultăţi, pentru că nu e uşor să te antrenezi printre buldozere, praf şi gălăgie şi să nu ai intimitate şi linişte, şi să faci naveta de pe un teren pe altul. Am depăşit şi acest obstacol mare, culminând cu jocurile pe care am fost forţaţi să le jucăm în deplasare, departe de casă şi de suporteri", a declarat Iordănescu în cadrul conferinţei de presă.
Din pricina unor neînţelegeri între autorităţile locale şi constructorul noului stadion din oraş, echipa lui Edward Iordănescu a primit interdicţia de a se antrena pe suprafaţa de iarbă de pe stadionul "Tudor Vladimirescu".
"Chiar există un disconfort foarte mare. Trebuie să te adaptezi tu ca şi mijloace de lucru, să schimbi şi să faci lucruri care uneori sunt contrar la ceea ce se cere, în funcţie de aceste dimensiuni. Nu se poate aşa ceva. Singura soluţie viabilă înseamnă probabil construirea unui teren, pentru că spaţiu există. Terenul nu îi rămâne lui Iordănescu, Iordănescu peste trei luni termină contractul, nu ştie dacă mai continuă aici sau nu, rămâne de văzut, rămâne echipei, oralului Târgu-Jiu", a mai încheiat antrenorul de la Pandurii.