FC Barcelona a egalat, duminică seara, prin victoria cu scorul de 2-1, pe teren propriu, în fața formației Sevilla, cea mai lungă serie de invincibilitate a unui club spaniol de fotbal, de 34 de meciuri.
Sevilla, ultima echipă care a învins-o pe FC Barcelona, la începutul lunii octombrie, a deschis scorul pe "Camp Nou", în acest meci din etapa a 26-a a campionatului spaniol, prin Vitolo (20). Catalanii au egalat dintr-o lovitură liberă executată magistral de Lionel Messi (31), iar Gerard Piqué (48) a marcat golul victoriei.
Barca a egalat seria de 34 de meciuri fără înfrângere în toate competițiile reușită de Real Madrid în sezonul 1988-1989, sub comanda antrenorului olandez Leo Beenhakker, iar echipa lui Luis Enrique are șansa de a depăși joi, când va juca împotriva formației Rayo Vallecano.
Este demn de remarcat și succesul la scor de forfait reușit de Bilbao la Valencia, 3-0, după o serie bună a "liliecilor".