Compania americană de echipament sportiv Nike pregătește o ofertă de nerefuzat pentru clubul spaniol de fotbal FC Barcelona, de 85 milioane euro, începând cu iulie 2018 și care poate crește până la 100 milioane euro.
Parteneriatul dintre Barcelona și Nike a început în 1998, când, pe vremea președintelui Josep Lluís Núñez, a fost semnat un contract pe zece ani în valoare de 120 milioane euro. În 2013, a fost semnat ultimul contract dintre ele două părți, pe o durată de cinci ani, care aduce visteriei clubului catalan 35 milioane euro pe an, plus încă 19 milioane din vânzările generate de merchandising.
Rivala Real Madrid a semnat în acest an un contract pe o durată de zece ani (2016-2026) și va aduce în conturile celor de la Real Madrid până la 140 milioane euro pe sezon, dacă toate clauzele prevăzute vor fi îndeplinite.