Juventus Torino câştigase prima manşă a semifinalelor Cupei Italiei cu scorul de 3-0, în faţa formaţiei Internazionale Milano, şi stătea relativ liniştită înaintea returului de pe "Giuseppe Meazza". Drept pentru care, pe banca de rezerve a rămas Pogba, Dybala nici măcar nu a fost convocat, în locul lui Chiellini a fost folosit tânărul Rugani, iar în primul unsprezece şi-a făcut apariţia şi Lemina, la mijloc. În poartă a stat Neto, în locul lui Buffon. Rezultatul? Juve a sfârşit prin a fi condusă după 90 de minute de joc cu 3-0, după ce pentru gazde au marcat Marcelo Brozović (17 şi 82) şi Ivan Perišić (49).
S-au jucat şi prelungiri, în care nu s-a mai marcat, deşi Juve o putea face de două ori, ajutată de Pogba, introdus pe teren. În cele din urmă, Juve s-a impus la loviturile de departajare.
La loviturile de departajare, Barzagli, Zaza, Pogba, Morata şi Bonucci au transformat pentru Juventus, în timp ce golurile echipei din Milano au fost marcate de Brozović, Manaj şi Nagatomo. Rodrigo Palacio a fost singurul care a ratat de la 11 metri, argentinianul trimiţând în bara transversală.
Liderul din Serie A, Juvenus Torino, va juca pentru trofeu împotriva celor de la AC Milan (1-0 şi 5-0 cu Alessandria în semifinale). Finala se va disputa pe 21 mai, pe "Stadio Olimpico" din Roma.
"După cum au jucat până în minutul 70, îmi venea să-i bag în cantonament", a declarat antrenorul Massimiliano Allegri după meciul de aseară de la Milano.
RomanianSoccer