A plecat pentru totdeauna şi prima mare campioană şi recordmană a mapamondului "made in Romania". Iolanda Balaş, devenită şi Soter prin căsătoria cu extraordinarul său antrenor, a făcut, vineri, ultimul său salt, peste ştacheta dintre viaţă şi nefiinţă.
Cariera i-a fost unică. Şi ca sportivă, şi în următoarea postură, de conducător. Într-o ţară în care performerele domină în "duelul" cu colegii lor bărbaţi, Ioli a fost cea dintâi laureată olimpică. Și a mai strălucit o dată la Jocuri, și a mai învins în competițiile de vârf al timpului său. Şi a bătut în 14 (patrusprezece!) rânduri recordul mondial la săritura în înălţime. Şi nu a putut fi învinsă de nimeni, nicăieri de-a lungul a 115 (una sută cinsprezece!) concursuri consecutive. Şi ... şi...O vreme înainte de Revoluţie și mult mai mult după acel moment, Doamna Ioli s-a aflat în fruntea Federaţiei de Atletism, practic inventând/adaptând noțiunea de manager în sportul românesc. Sub conducerea sa s-a format și afirmat, ca mari campioni și personalități complete, o pleiadă întreagă de sportivi, exemplul cel mai convingător oferindu-l Gabi Szabo, triumfătoare la Olimpiadă și în atâtea alte curse, devenită mai an ministru.
Și-a folosit faima, popularitatea, eleganța înnăscută bătând zile și nopți, ani în șir, drumurile țării, mergând "din poartă în poartă", la puternicii momentelor, pentru a le deschide în favoarea sportului - spre a moderniza bătrâna arenă bucureșteană de la Șosea și a se amenaja alte 15 piste de atletism în țară. Nu a trăit stăpânită de patima strângerii averii personale, deși putea aduna destul, bogăția dumisale a fost ce a izbutit să agonisească pentru lumea din jur, pentru generațiile ce i-au urmat.
Cândva, în perioada când bătea tot, concursuri și recorduri, pe fostul stadion Republicii răsuna un îndemn inedit, rămas în amintirea celor ce au prins acele zile de istorie scrisă sub ochii lor și între multe coperți: "Liniște, vă rugăm, sare Iolanda Balaș!". Și în tribunele arhipline chiar se făcea o liniștea de catedrală, zecile de mii de compatrioți trăind efectiv și profund afectiv, fiecare în parte și cu toți laolaltă, întreaga stare a inefabilului marii izbânzi ce avea să vină prin "foarfeca" unică a săritoarei spre înalt, mereu spre mai înalt.
Acum, la plecarea în eternitate a Marii Doamne din atletism și din mai mult de atât, nu putem decât să cerem din nou liniște, la care are tot dreptul, într-o lume mai bună, unica și draga Ioli, marea campioană a arenei, pasiunii, muncii, eleganței, bunului simț. Adio, Doamnă, dar rămâi cu noi, în sufletele noastre cărora le-ai înnobilat simțirea! Și vă mulțumim, sarut mâna!
George PLAURIAN