Fostul internațional francez Franck Ribéry a estimat, într-un interviu acordat cotidianului Bild, că Germania va câștiga Campionatul European de fotbal programat în vara acestui an în Franța, la care va fi prezentă și selecționata României.
La întrebarea: "cine va fi campioana Europei?", jucătorul lui Bayern München, care a revenit recent pe gazon după o pauză de mai multe luni, cauzată de o accidentare, a răspuns: "Germania!".
"Iar acum francezii s-au enervat cu adevărat, nu-i așa?", a adăugat fostul component al naționalei "cocoșului galic", care a recunoscut că a fost afectat de forfaitul său, chiar înaintea Cupei Mondiale 2014.
"Mi-am ajutat foarte mult țara. Iar apoi a fost problema cu spatele meu, înaintea Cupei Mondiale 2014. Oamenii au uitat brusc ceea ce am făcut eu pentru Franța. Asta mi-a făcut rău! Însă totul a trecut", a spus Ribéry.
Jucătorul lui Bayern München și-a anunțat retragerea internațională în august 2014, după ce a fost nevoit să renunțe la Cupa Mondială 2014 din cauza unei lombalgii. Ulterior a izbucnit o polemică, chiar în timpul turneului final din Brazilia, după ce medicul naționalei Franței, Franck Le Gall, a criticat metodele de tratament ale omologului său de la Bayern, Hans-Wilhelm Müller-Wohlfahrt.
Franck Ribéry (32 ani, 81 de selecții, 18 goluri) a mai afirmat, în interviul acordat celui mai popular ziar german, că dorește să-și prelungească contractul cu Bayern. "Ribery și Bayern merg bine împreună", a spus el, adăugând că a "discutat puțin" pe această temă cu oficialii clubului. Contractul său cu bavarezii expiră în 2017, iar francezul a precizat că dorește să rămână "încă un an sau doi" la gruparea de pe "Allianz Arena".
"Dacă voiam mai mulți bani, aș fi mers în China. Am avut o ofertă, însă nu m-a interesat", a asigurat "Francky", care preferă "să se bucure alături de fani și să câștige titluri alături Bayern", cu care sper să reediteze în acest sezon tripla campionat-Cupa Germaniei-Liga Campionilor, așa cum s-a întâmplat în 2013.