Selecţionerul Anghel Iordănescu l-a convocat pe fundaşul echipei Steaua, Alin Toşca, pentru meciurile amicale cu naţionalele Lituaniei şi Spaniei, fotbalistul alăturându-se luni seară lotului prezent la Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia.
Jucătorul s-a prezentat la lot după ce staful medical a evaluat situaţia lui László Sepsi. Fundaşul echipei FC Nürnberg s-a prezentat la reunire cu probleme medicale ce l-ar putea împiedica să ia parte la aceste două jocuri de pregătire.
Toşca este cel de-al 26-lea "tricolor" din grupul care pregăteşte meciurile amicale cu Lituania (miercuri, ora 20:00, Giurgiu) şi Spania (27 martie, ora 21:45, Cluj-Napoca).
Lotul României pentru partidele cu Lituania şi Spania este următorul:
Portari: Ciprian Tătărușanu (ACF Fiorentina), Costel Pantilimon (Watford FC), Silviu Lung jr. (Astra Giurgiu);
Fundași: Cristian Săpunaru (Pandurii Târgu-Jiu), Alexandru Mățel (Dinamo Zagreb), Vlad Chiricheș (SSC Napoli), Dragoș Grigore (Al-Sailiya SC), Valerică Găman (Astra Giurgiu), Cosmin Moți (Ludogoreţ Razgard), Steliano Filip (Dinamo București), László Sepsi (1. FC Nürnberg), Alin Toşca (Steaua București);
Mijlocași: Mihai Pintilii (Steaua București), Ovidiu Hoban (Hapoel Be'er Sheva), Adrian Ropotan (Pandurii Târgu-Jiu), Adrian Popa (Steaua București), Gabriel Torje (Osmanlıspor), Florin Tănase (FC Viitorul), Lucian Sânmărtean (Al-Ittihad Club), Nicolae Stanciu (Steaua București);
Atacanți: Claudiu Keserü (Ludogoreţ Razgard), Florin Andone (Córdoba CF), Raul Rusescu (Osmanlıspor), Bogdan Stancu (Gençlerbirliği SK), Ioan Hora (Pandurii Târgu-Jiu), Andrei Ivan (CS Universitatea Craiova).