Fotbalistul Bogdan Stancu a declarat, miercuri seară, după meciul amical cu Lituania, scor 1-0, că acest succes le dă "tricolorilor" un plus de încredere, dar a subliniat că adevăratul nivel se va vedea la partida cu Spania.
"Am întâlnit o echipă bună, o echipă puternică, ne-a surprins puţin. Însă a doua repriză a fost mult mai bine. E o victorie care ne dă un plus de încredere şi moral. Cred că adevăratul nivel se va vedea la meciul cu Spania", a spus Stancu.
Reprezentativa României a învins, miercuri seară, cu scorul de 1-0 (0-0), selecţionata Lituaniei, într-un meci amical disputat pe stadionul "Marin Anastasovici" din Giurgiu, în care Nicolae Stanciu a înscris în primul său meci la echipa naţională.
Stanciu a înscris în minutul 65, cu un şut de la aproximativ 25 de metri.
Naţionala României are programat următorul meci, duminică, la ora 21:45, la Cluj-Napoca, în compania selecţionatei Spaniei.