VIDEO | Johan Cruyff a fost omagiat in minutul 14 al meciului Olanda - Franta
Johan Cruyff a fost omagiat în minutul 14 al partidei amicale dintre Olanda şi Franţa, disputate vineri, atunci când arbitrul a oprit jocul, iar tot stadionul a început să aplaude, suporterii din peluză afişând un banner imprimat cu poza legendarului olandez.
Centralul partidei a oprit jocul în minutul 14, moment în care tot stadionul a început să aplaude. Momentul omagierii a fost ales ca simbol al tnumărului de pe tricoul pe care fostul internaţional olandez l-a purtat toată cariera. Johan Cruyff este cunoscut drept primul jucător din istorie care a purtat numărul 14, în vremea când numerele de pe tricou se purtau începând de la 1 până la 11.
Suporterii i-au adus un ultim omagiu lui Cruyff, iar la tribuna oficială au fost depuse coroane de flori, spectatorii afişând mai multe bannere cu numărul făcut celebru de Cruyff. Oficialii Federaţiei Olandeze de Fotbal au ales să aducă, la rândul lor, un ultim omagiu pentru cel care a fost Johan Cruyff şi au anunţat, vineri, că stadionul "Amsterdam Arena" va redenimit după numele olandezului, "Johan Cruyff Arena".
Meciul a fost precedat de un moment de reculegere ţinut în memoria victimelor atentatelor teroriste ce au avut loc pe 22 martie la Bruxelles, în urma cărora 34 de persoane au murit şi alte 300 au fost rănite.
Ajax a reuşit eventul în Olanda
Ajax Amsterdam a avut un sezon foarte bun în care a câştigat campionatul, Cupa Olandei şi a fost la câteva secunde de...
Ajax Amsterdam este clubul din Europa care a format cei mai mulţi jucători, relevă un studiu al CIES Football Observatory, care a luat în calcul fotbaliştii din cele mai importante 31...
Formaţia Feyenoord Rotterdam a câştigat, sâmbătă, pentru a patra oară Supercupa Olandei, a doua oară consecutiv.
Echipa din Rotterdam s-a impus cu scorul de 6-5,...
PSV Eindhoven a cucerit titlul de campioană a Olandei la fotbal pentru a 24-a oară în istoria sa, duminică, după ce a învins-o pe a doua clasată, Ajax Amsterdam, cu scorul...
Ronald Koeman a fost numit marţi selecţioner al naţionalei de fotbal a Olandei, semnând un contract pe 4 ani, el urmând să se afle pe banca tehnică şi la Cupa Mondială...
Internaţionalul olandez Robin van Persie, fostul atacant al echipelor Arsenal Londra şi Manchester United, revine după 14 ani la clubul la care s-a lansat ca fotbalist, Feyenoord Rotterdam, a...
Dick Advocaat a anunțat că se va retrage din postul de selecționer al naționalei Olandei după meciurile amicale pe care "Portocala mecanică" se va disputa luna acesta, cu...
Echipa naţională a Olandei, aflată la prima partidă de la revenirea lui Dick Advocaat în postul de selecţioner, a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 2-1...
Feyenoord Rotterdam a devenit campioană a Olandei pentru a 15-a oară în istoria sa, după victoria de duminică în fața lui Heracles Almelo, cu scorul de 3-1, grație unei...
Adrian Voiculeț
România
38 ani
Alejandro Domínguez
Argentina
42 ani
Andrei Nițu
România
36 ani
Andrei Urai
România
48 ani
Carlo Ancelotti
Italia
64 ani
Cosmin Olăroiu
România
54 ani
David Platt
Anglia
57 ani
Denis Ciobotariu
România
25 ani
Dragan Gošić
Serbia
42 ani
Ewerthon
Brazilia
42 ani
Ferdinando Coppola
Italia
45 ani
George Sofroni
România
32 ani
Henryk Kasperczak
Polonia
77 ani
Jagoš Vuković
Serbia
35 ani
Jan Pahor
Slovenia
37 ani
José Serrizuela
Argentina
61 ani
Martin Tudor
România
47 ani
Matuzalém
Brazilia
43 ani
Pavel Badea
România
56 ani
Ronny Johnsen
Norvegia
54 ani
Salah Assad
Algeria
65 ani
Stuart McCall
Scoția
59 ani