Frumos, dar amical cât se poate. Așa poate fi sintetizat meciul pe care deținătoarea titlului ce se pune în joc în Franța a făcut onoarea naționalei noastre să-l dispute în acest martie de după turneul de amatorism cras din iarnă și recenta partidă cu o echipă oarecare.
Pace și prietenie a fost, în primul rând, în tribunele scutite de tradiționala vrajbă și dispută între galeriile cluburilor bucurește, de trimiteri... în ue sau îndemnuri cu iz sexual, cuprinse în schimb de valurile bucuriei pure a trăirii actului sportiv chiar la 0-0. Să recunoaștem, stimabilor corăgățeni, că Ardealul ne-a dat o lecție, până și aruncarea de panouri publicitare spre teren fiind, totuși, un semn de civilizație superioară față de bombardamentele cu petarde sau obiecte devenite, practic, prohibite în spații închise, care au provocat celebra întrerupere a unui joc, urmată de decorarea arbitrului supranumit de atunci Brichetă.
Caracterul amical al disputei de la Cluj-Napoca s-a văzut limpede în evoluția spaniolilor, explicată de vechea cunoștiință, ca jucător și antrenor, a lui Iordănescu și a celor mai purii dintre noi prin faptul că "România nu ne-a lăsat să jucăm... ne-a incomodat și a avut o calitate bună în ofensivă". O zice El Padre Vicente, cel mult mai titrat decât Tata Puiu, deși nu-i făcut și general (la palmaresul său, nici nu poate primi alt grad decât unul de mareșal). Să roșim a plăcere la asemenea aprecieri, fără a uita însă nici de ceea ce se cheamă complezență.
Da, tricolorii s-au arătat fotbaliști aseară, au făcut un bun joc de echipă, s-au demonstrat veniți cu lecția învățată, au avut acel entuziam, ba chiar și dezinvoltura de a a-și etala calitatea, atâta câtă au. Într-o formulă de stat originală, ei au prestat cum nu am mai văzut de mult naționala, evoluția din prima repriză fiind de trecut printre reușitele anilor de după vârful american al generației lui Hagi, Popescu, Dumitrescu, Răducioiu et comp. Ea ne dă o altfel de stare, ne scoate din blazare în perspectiva Europeanului. Așa parcă mai venim de-acasă, cum se spune, din casa cu atâtea talente și speranțe, cea mai proaspătă și încurajatoare pe listă numindu-se Stanciu, Nicușor Stanciu. Și totuși, nu putem uita că, fie el și unul de lux, n-a fost decât un amical, duminică târziu, pe mal de Someș, iar pe cel de Sena & alte ape de la francezi altfel se va pune osul la treabă – inclusiv de către iberici -, când la bătaie vor fi și glorie reală, și bani adevărați.
În rest, numai de bine, cel puțin acum la caldul de după scoaterea altui rezultat onorabil, după cel din Italia.
George PLAURIAN