Atacantul Cordobei, Florin Andone, a declarat, duminică seară, că şi-ar da nota 6 pentru evoluţia din amicalul României cu Spania, încheiat la egalitate, scor 0-0, pe "Cluj Arena".
"Sunt mulţumit, am fost serios, e corect acest rezultat. Îi cunoşteam pe toţi, cu unii am jucat anul trecut, cu alţii n-am avut plăcerea, ştiam că va fi greu, am avut momente în care am dominat. Am încercat să joc cât mai bine, să alerg, să fac ce mi-a cerut domnul Iordănescu", a afirmat Florin Andone.
Andone şi-ar da nota 6 pentru meciul de duminică. "Sunt mulţumit că mi s-a dat şansa să fiu titular, sper să mai fiu chemat, vin mereu cu inima deschisă. Mergem înainte. Am făcut schimb de tricouri cu Mario Gaspar de la Villarreal, îl cunosc de când eram acolo junior, mi-a făcut plăcere".
Echipa naţională a României a terminat la egalitate, duminică, pe teren propriu, scor 0-0, cu reprezentativa Spaniei, într-un meci amical disputat pe "Cluj Arena".