Juve a ajuns să aibă 9 puncte avans față de Napoli, în Serie A, după victoria cu 2-1 de aseară, de pe San Siro, obținută în fața formației AC Milan, în runda a 32-a. Napoletanii joacă astăzi pe teren propriu cu Verona. La Milano, portarul Gianluigi Buffon a fost în zi de grație.
După ce și-a salvat echipa de trei ori în prima parte a meciului, la șuturile lui Balotelli, Abate și Alex, el a fost și inițiatorul acțiunii de la golul egalizator, înscris de Mandzukic, când l-a lansat pe contraatac pe Morata, pasator decisiv la această reușită din minutul 27. Scorul fusese deschis de Alex, de la Milan, în minutul 18.
Golul victoriei a fost înscris de Pogba, în minutul 65, cu un șut de la 7-8 metri lateral dreapta.
Dacă Juve este lideră, Milan ocupă locul al 6-lea, cu șanse mici de a mai ”prinde” un loc de Liga Europa.
RomanianSoccer