Antrenorul echipei Astra Giurgiu, Marius Şumudică, a declarat, sâmbătă seară, după victoria din meciul cu FC Viitorul, scor 3-1, că formaţia sa a meritat să câştige, dar a precizat că au fost momente când a suferit.
"Au fost momente în care am suferit. Am câştigat pe merit, dar am avut şansa să întâlnim o formaţie care a jucat şi nu s-a închis. Felicit jucătorii, este victoria lor. Am avut şansa ca Viitorul să aibă un jucător eliminat repede şi atunci meciul a fost mai uşor pentru noi. Alibec este cel mai bun atacant din Liga 1 dacă este proaspăt. Am arătat bine şi trebuie să ne menţinem forma şi în ultimele patru meciuri ale sezonului", a spus Şumudică.
Întrebat despre derbiul Steaua - Dinamo, tehnicianul Astrei a spus că va fi fanul numărul unu al echipei lui Mircea Rednic:
"Mâine sunt fanul numărul unu al celor de la Dinamo, aş vrea să merg în peluză să-i susţin. Eu nu am obiectiv să câştig campionatul, dar dacă sunt acolo pe primul loc ce să fac, să mă dau jos?".
Echipa Astra Giurgiu a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-0), formaţia FC Viitorul, într-un meci din
etapa a 6-a a play-off-ului Ligii 1 şi s-a distanţat la patru puncte în fruntea clasamentului.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Damien Boudjemaa (19), Valerică Găman (59 - penalty) și Denis Alibec (60), în timp ce pentru gazde a înscris Andrei Ciobanu, în minutul 82.