Espanyol Barcelona, echipă antrenată de Costel Gâlcă, și Celta Vigo, au remizat, scor 1-1, aseară, în etapa a 34-a a Primerei Division. Oaspeții au deschis scorul în minutul 28, prin Aspas, iar catalanii au egalat în minutul 39, prin Asensio, cu un șut puternic cu stângul din afara careului de 16 metri.
Din anul 2004 nu a mai reușit Celta să câștige pe terenul celor de la Espanyol. Rezultatul de aseară a fost însă unul echitabil după aspectul jocului. Celta a dominat la capitolul posesia mingii (61% - 39%), dar Espanyol a avut mai multe șuturi pe poartă (3-1).
Pe locul al 15-lea, la 8 puncte distanță de zona retrogradării se află Espanyol în acest moment, dar trebuie ținut cont de faptul că celelalte competitoare au un meci în minus. În schimb, Celta se află pe poziția a 6-a.
RomanianSoccer