Antrenorul echipei de fotbal Steaua, Laurențiu Reghecampf, l-a acuzat pe arbitrul Cristian Balaj că a influențat rezultatul meciului cu Dinamo,
scor 2-2, din manșa secundă a semifinalelor Cupei României, caracterizând prestația sa drept "jalnică".
"Este mare dezamăgirea pentru că noi nu am pierdut în semifinale și suntem ieșiți și din Cupa României. Dacă nu rămâneam în 10 oameni era cu totul alta situația. Numai prestația lui Cristi Balaj a făcut ca meciul să se termine 2-2. Totdeauna a luat deciziile numai împotriva noastră. Nu înțeleg cum acest arbitru, Cristian Balaj, a fost delegat după ce acum trei zile a arbitrat Steaua la Giurgiu, cu Astra. Azi, OK, nu dai penalty la Momčilović, dar dai galben pentru simulare și se oprește jocul, iar mingea nu mai ajungea la Bourceanu. Apoi îi dă cartonaș galben lui Bourceanu și după aia îi dă roșu și motivează că respectivul jucător era în comă. Dacă era în comă cum a jucat 90 de minute? Sunt motive puerile, până acum îl consideram un om cinstit, dar maniera de arbitraj din seara asta nu a fost una corectă. Așa a considerat să facă în seara asta și a nenorocit un parcurs bun pe care l-am avut până acum. Maniera lui a fost jalnică", a declarat antrenorul la conferința de presă de după meci.
Reghecampf a menționat că Alexandru Bourceanu, eliminat pentru o intrare dură asupra lui Harlem Gnohéré, nu a avut intenția de a lovi cu cotul.
"Nu am văzut reluarea. Am văzut doar că Bourceanu încearcă să protejeze mingea și îl lovește în gât pe Gnohéré, fiind mai înalt. Nu știu dacă Bourceanu a avut intenția să lovească, el spune că nu. Este păcat, pentru că nu trebuia să se ajungă la această fază, înainte a fost 11 metri clar la Momčilović", a explicat Reghecampf.
De asemenea, tehnicianul susține că a fost trimis în tribună la pauza meciului de arbitrul Cristian Balaj fără să fie vinovat. "Îmi pare rău că nu mai avem voie să întrebăm nimic. Nu l-am înjurat, nu i-am zis nimic, doar l-am întrebat de ce a schimbat cartonașul galben al lui Bourceanu cu roșu și el m-a trimis în tribună", a afirmat Reghecampf.
Dinamo București s-a calificat în finala Cupei României la fotbal, miercuri seara, după ce a terminat la egalitate cu Steaua București, 2-2 (0-1), pe Arena Națională, într-un meci din manșa secundă a semifinalelor, considerat în deplasare. În partida tur, disputată pe stadionul din Șoseaua Ștefan cel Mare, cele două echipe terminaseră la egalitate, scor 0-0.
Pentru Steaua au marcat Gabriel Enache (17) și Alexandru Chipciu (52), iar pentru Dinamo Patrick Ekeng (51) și Ante Puljić (75).
Finala Cupei României va avea loc la 10 mai, pe Arena Națională, cealaltă finalistă urmând să fie desemnată joi, dintre CFR Cluj și ASA Târgu-Mureș (0-0 în tur).