Tehnicianul formaţiei ASA Târgu-Mureş, George Ciorceri, a declarat, joi seară, că meciul cu CFR Cluj, din returul semifinalelor Cupei României, ar fi fost mai spectaculos dacă ar fi marcat şi jucătorii săi, subliniind că obiectivul este clasarea pe locul cinci la finalul Ligii 1.
"Din păcate am ratat acest obiectiv, dar am jucat de la început până în minutul 90, aş zice de la egal la egal. Venisem să înscriem, ştiam ca va fi greu să păstrăm un rezultat de egalitate, era mai spectaculos dacă marcam şi noi. Ocuparea locului 5 este motivaţia noastră pe mai departe. Prin prisma jocurilor, avem şansa asta, iar miza este orgoliul. Încercăm să fim arbitrul pe final de campionat, se creează o miză şi sper să-i mobilizeze pe jucători", a declarat Ciorceri.
Echipa CFR Cluj s-a calificat în finala Cupei României, după ce a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), formaţia ASA Târgu-Mureş, în returul semifinalelor competiţiei.
Golurile au fost marcate de Cristian Bud (17 şi 70).
În finala Cupei României, care se va disputa la 14 mai, CFR Cluj va întâlni echipa Dinamo.