Atacantul Claudiu Keserü, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Ambasada României din Paris, că echipa naţională, chiar dacă nu a marcat foarte multe goluri în preliminariile CE, a fost mereu preocupată de organizarea atacului.
"Vă asigur, şi aici vorbesc în numele tuturor băieţilor care pot fi convocaţi la Campionatul European, că vom trata meciul de deschidere cu mare determinare şi că vom avea o prestaţie bună. Eu cred într-un rezultat de egalitate cu Franţa, 1-1. Chiar dacă în preliminarii nu am marcat foarte multe goluri, echipa a practicat un joc ofensiv şi are o preocupare permanentă pentru organizarea atacului", a declarat atacantul Claudiu Keserü.
Antrenorul secund al echipei naţionale a României, Viorel Moldovan, consideră că selecţionata pregătită de Anghel Iordănescu este greu de manevrat de către adversari:
"Poate nu avem individualităţi cum vedem la cele mai puternice echipe ale Europei, dar avem o echipă omogenă, disciplinată tactic. Naţionala României are forţă de grup şi este greu de manevrat de adversari".
Ionuţ Badea, de asemenea component al stafului tehnic condus de Iordănescu, a anunţat că în atenţia selecţionerului sunt în acest moment 45 de jucători.
"În campania de calficare pentru Euro 2016 nu am avut o bază de selecţie deosebită. Statistic vorbind, în România sunt legitimaţi pentru fotbal doar 0,5% din totalul populaţiei, dar sperăm ca prin programele de dezvoltare lansate de FRF acest aspect să se îmbunătăţească în următorii ani. Am pornit iniţial de la un grup de 70 de jucători selecţionabili pentru Euro. Acum, după mai multe evaluări, am ajuns la 45. La finalul lunii mai, vom anunţa lotul de 23 pentru turneul din Franţa", a precizat Ionuţ Badea.
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, şi-ar dori ca Franţa şi România să depăşească faza grupelor la Campionatul European şi să se întâlnească din nou în fazele eliminatorii:
"Consider că echipa Franţei are şanse foarte bune la câştigarea titlului european, dar sper într-un rezultat pozitiv pentru noi în meciul de deschidere. Îmi doresc ca ambele echipe să treacă de faza grupelor şi să se întâlnească şi a doua oară la Euro 2016".
Luni, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Paris, la Ambasada României în Franţa, reprezentanţii Federaţiei Române de Fotbal şi ai echipei naţionale au prezentat stagiul de pregătire al
"tricolorilor" dinaintea Euro, cantonamentul din Hexagon din timpul turneului final şi programul de dezvoltare a fotbalului din România.
La finalul conferinţei de presă la care a participat şi ambasadorul României la Paris, Luca Niculescu, a fost prezentat şi echipamentul oficial pe care îl vor purta jucătorii români la meciul de deschidere de la EURO 2016, în partida cu naţionala Franţei.