Formaţia APOEL Nicosia a câştigat pentru a 25-a oară campionatul Ciprului, după ce a învins, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa AEK Larnaca, joi, în etapa a opta a play-off-ului, la o săptămână după demiterea tehnicianului Temur Ketsbaia ca urmare a eliminării din Cupa Ciprului în faza semifinalelor.
Golurile au fost marcate de Pieros Sotiriou (41) şi Giannis Gianniotas (65 penalty).
Cu două etape înainte de finalul sezonului, APOEL are şapte puncte avans faţă de AEK Larnaca, ocupanta locului doi, astfel că nu mai poate fi depăşită.
Acesta este al patrulea titlu consecutiv pentru echipa din Nicosia.
Echipa cipriotă va juca în turul doi preliminar al Ligii Campionilor.