Președintele Uniunii Europene de Fotbal (UEFA), Michel Platini, a ajuns, vineri dimineață, la Tribunalul Arbitral al Sportului din Lausanne (TAS), cea mai înaltă jurisdicție sportivă, în fața căreia contestă suspendarea pentru șase ani din toate activitățile legate de fotbal.
"Sunt bine. Astăzi este începutul unui nou meci, o finală și suntem toți pe aceeași linie. Sunt optimist, vom câștiga", a declarat Platini înainte de a intra în tribunalul arbitral.
Fostul decar al naționalei Franței a ajuns la TAS în jurul orei 7:30, urmat la câteva minute de avocații săi, între care Yves Wehrli, Thibaud d'Ales și Thomas Clay.
Pe data de 21 decembrie, Platini a fost suspendat pentru opt ani de către justiția internă a FIFA, fiind privat de orice activitate legată de fotbal, pedeapsă redusă la șase ani în apel în luna februarie.
Trimis în instanță ca urmare a dezvăluirilor privind efectuarea unei plăți în valoare de 1,8 milioane euro primiți în 2011 de la FIFA, pentru remunerarea unui serviciu de consilier al lui Joseph Blatter, pe atunci președintele instanței mondiale a fotbalului, Platini a fost găsit vinovat de "abuz de poziție" și "conflict de interese".
Blatter, suspendat la rândul său pe șase ani de către FIFA în același dosar, se va afla vineri la TAS în calitate de martor, la solicitarea FIFA, în ceea ce ar putea fi o mărturie împotriva lui Michel Platini.