Real Sociedad și Real Madrid se vor întâlni, astăzi, de la ora 17.00, în etapa a 36-a din Primera Division. Madrilenii traversează o perioadă bună dar au și un program încărcat. Săptămâna viitoare vor juca returul cu Manchester City din semifinalele Ligii Campionilor (în tur a fost 0-0). Echipa lui Zinedine Zidane se prezintă pe Estadio Anoeta cu gândul la victorie, pentru a ține pasul cu Barcelona și Atletico, echipe ce au un punct mai mult dar și pentru a ține aprinsă lupta pentru titlu în Primera Division până în ultima etapă.
Real Sociedad este de mult scăpată de grijile retrogradării, iar locul ocupat în slasament acum (12) nu-i permite să spere nici la cupele europene. Gazdele își vor vinde însă scump pielea, cunoscut fiind orgoliul suporterilor dar și al jucătorilor care evoluează pe tărâmul Țării Bascilor. În plus, echipa din San Sebastian nu a mai câștigat de 4 meciuri.
Gazdele ar urma să joace așezate într-un clasic 4-4-2, cu Oyarzabal și Jonathas în atac. Bascii nu au probleme serioase de efectiv.
În schimb, atacul Realului din Madrid este decimat. Benzema nu va juca sigur, iar în proporție de 99% nici Cristiano Ronaldo. Astfel, din cuplul magic de atac BBC, va rămâne pe teren doar Bale. El va fi susținut de Lucas Vazquez și Borja Mayoral.
Echipele probabile:
Real Sociedad (4-4-2): Rulli; Zaldúa, Elustondo, Iñigo Martínez, Yuri; Reyes, Illarramendi, Bergara, Zurutuza; Oyarzabal, Jonathas.
Real Madrid (4-3-3): Keylor Navas; Danilo, Varane, Sergio Ramos, Marcelo; Casemiro, Modric, Isco; Lucas Vázquez, Bale, Mayoral.
RomanianSoccer