Mijlocaşul japonez al echipei Astra, Takayuki Seto, a declarat, luni seară, după victoria din meciul cu Dinamo Bucureşti, scor 4-2, şi câştigarea titlului că acesta este cel mai frumos moment din cariera sa şi a precizat că vrea să rămână la formaţia giurgiuveană.
"Este ceva incredibil, cel mai frumos moment din cariera mea. Nu mă gândeam că o să stau aşa mult în România, dar sunt fericit că am realizat multe lucruri frumoase. Credeam că după un an-doi voi pleca de la Astra, dar sunt mulţumit că am rămas mult timp aici. Mama mi-a trimis un mesaj şi m-a felicitat. Ar fi foarte bine să rămân aici, vreau să continui la Astra. În vară voi merge în Turcia, dar sper să reziliez contractul şi să mă întorc la Astra. Pentru mine, Şumudică este un profesor de viaţă şi de fotbal. Este o mare onoare pentru mine să fiu jucătorul străin cu cele mai multe meciuri în Liga 1", a spus Seto.
Takayuki Seto s-a aflat, la meciul cu Dinamo, din etapa a 9-a a play-off-ului Ligii 1, la a 203-a prezenţă în Liga 1, un record.
Venit la echipă în 2007, când a şi marcat primul gol al clubului patronat de Ioan Niculae în meciul CSM FC Ploieşti - CF Predeal, scor 1-0, în Liga 3, Seto a promovat imediat în eşalonul secund, apoi, în Liga 1, jucând aproape un deceniu în tricoul Astrei. A strâns peste 300 de meciuri oficiale, de-a lungul celor 9 ani de carieră la Astra, şi a devenit cel mai important străin care a activat, până acum, în campionatul Ligii 1, jocul cu Dinamo prilejuindu-i a 203 prezenţă oficială în competiţie, cifră care îl duce pe locul 1 în clasamentul jucătorilor străini care au jucat în România.
Astra a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 4-2, formaţia Dinamo, în ultimul meci al etapei a 9-a a
play-off-ului Ligii 1, rezultat în urma căruia Steaua va încheia sezonul pe poziţia secundă şi va participa în preliminariile Ligii Campionilor, pe traseul grupărilor care nu sunt campioane.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Júnior Morais (31), Denis Alibec (48) şi Alexandru Ioniță II (56, 64), în timp ce pentru oaspeţi au înscris Antun Palić (17) şi Valentin Lazăr (42).
Astra Giurgiu a devenit campioană duminică, după ce Steaua a remizat, acasă, scor 1-1, cu Pandurii Târgu-Jiu.