Olympique Marseille a urcat pe locul trei în Ligue 1, după succesul cu 3 la 2 din deplasarea de la Monaco. Rivala marseillezilor pentru ultimul loc care duce în Liga Campionilor, Nancy nu a reuşit decât un egal în deplasarea de la Valenciennes şi are un punct mai puţin decât OM în clasament.
Olympique Marseille a făcut o călătorie scurtă pe Coasta mediteraneană pentru a da piept cu As Monaco. În minutul 28, Samir Nasri a găsit calea spre gol şi scorul devenea 1 la 0. După pauză, echipa din Principat a egalat situaţia prin Ignacio Gonzalez, care a marcat cu capul din interiorul careului. Egalitatea s-a menţinut doar patru minute. Taye Taiwo a pus pe OM în avantaj, după ce a reluat în poartă mingea trimisă de Lorik Cana în bară. Alte trei minute,alt gol. Leko şi-a pus imaginaţia la contibuţie şi a lobat perfect pentru 2 la 2. În minutul 83, Djbril Cisse a închis tabela. Marseille a câştigat cu 3 la 2 şi urcă pe trei în Ligue 1, ultimul loc calificant în Liga Campionilor.
Într-o altă partidă a etapei, Nancy a remizat 1 la 1 pe terenul celor de la Valenciennes şi este cu un punct în spatele celor de la Olympique Marseille. Nancy a condus la pauză prin golul lu Berenguer, dar gazdele au egalat în minutul 4 al reprizei secunde prin Audel.
Realitatea TV