CFR a luat
Cupa, aceea adevărată, nu
făcătura ce nu prea interesează pe nimeni. Și bravo lor, clujenilor care nu vor să moară sub sabia insolvenței.
Și totuși, Dinamo a înfrânt, într-o finală disputată în împrejurări ieșite din comun, cum nu au mai fost și de care nici în noaptea minții nu am vrea să mai avem parte. Echipa și suporterii ei incomparabili încheie sezonul transformărilor din "Ștefan cel Mare" cu capul sus, chiar dacă nu au putut ridica trofeul...
Dinamo
a jucat, chiar dacă destui ar fi vrut să nu o facă, iar omenește trebuiau înțeleși. Dar asta fiindu-le meseria, Rednic și ai săi și-au învins stările sufletești, s-au prezentat chiar onorabil, chiar frumos în prima repriză, dând onorul de adio celui ce s-a visat un general al fotbalului, căzut aiuritor la datorie, declanșând anchete și măsuri (nu numai la noi - tocmai aflăm de reacții ale FIFA).
Fanii au creat o coregrafie uimitoare, demnă de cele mai vestite și civilizate arene. Ei au produs o stare de emoție fără limite, absolut copleșitoare, de la mesajele pentru camerunezul Patrick până la intonarea Imnului românilor cu un patos ce l-a transformat în acele momente într-un îndemn peste orice granițe că viața trebuie să meargă mai departe...
Au fost și nervi, și loviri, și acuze la adresa arbitrului care nu a vrut să
înroșească atmosfera când se cuvenea, strict regulamentar. Dar totul face parte din fotbalul de azi și de pretutindeni. Inclusiv o egalare în penultimul minut, o
bară în prelungiri sau un penalty ratat de o vedetă. Iar cum Cupa trebuie să aibă un învingător, acela a fost acum CFR. Putea să fie foarte bine, mai ales la cum a arătat prima parte, Dinamo. Ce mai contează, însă, pentru spectatorul neutru? Pentru microbist sau simplu privitor va stărui amintirea unei seri în care, prin fotbal, s-a arătat semeție în fața celui mai cumplit dușman al omului!
George PLAURIAN