Selecționerul naționalei Turciei, Fatih Terim, a anunțat un lot lărgit de 31 de fotbaliști în vederea
Euro 2016, el urmând să renunțe la opt dintre aceștia cel mai târziu pe 31 mai.
Până la turneul final, Turcia va juca meciuri amicale cu Anglia (22 mai), Muntenegru (29 mai) și Slovenia (5 iunie).
În lotul lărgit se remarcă prezența foarte tânărului Emre Mor, mijlocașul de 18 ani al echipei daneze Nordsjaelland, cu o singură selecție la naționala de tineret a Turciei. Surprinzătoare este și convocarea atacantului Mevlut Erdinc, ce vine după un sezon dificil la Hannover și Guingamp.
Poate cea mai neașteptată este prezența extremei Gokhan Tore (Beșiktaș), suspendat pentru primele două meciuri de la turneul final, după ce a fost eliminat în ultimul joc din preliminarii, împotriva Islandei.
"L-am inclus pe Gokhan fiindcă suntem foarte încrezători că vom atinge fazele superioare ale competiției", a explicat Terim.
Iată lotul lărgit:
Portari: Ali Șașal Vural (Eskișehirspor), Harun Tekin (Bursaspor), Onur Kivrak (Trabzonspor), Volkan Babacan (Istanbul Bașakșehir).
Fundași: Gokhan Gonul (Fenerbahçe), Sener Ozbayrakli (Fenerbahce), Ahmet Calik (Gençlerbirligi), Caglar Soyuncu (Altinordu), Hakan Balta (Galatasaray), Mehmet Topal (Fenerbahce), Semih Kaya (Galatasaray), Serdar Aziz (Bursaspor), Caner Erkin (Fenerbahce), Ismail Koybași (Beșiktaș).
Mijlocași: Emre Mor (Nordsjaelland/Danemarca), Gokhan Tore (Beșiktaș), Volkan Sen (Fenerbahçe), Yasin Oztekin (Galatasaray), Hakan Calhanogu (Bayer Leverkusen/Germania), Mahmut Tekdemir (Istanbul Bașakșehir), Nuri Șahin (Borussia Dortmund/Germania), Oguzhan Ozyakup (Beșiktaș), Ozan Tufan (Fenerbahce), Selcuk Inan (Galatasaray), Alper Potuk (Fenerbahce), Arda Turan (Barcelona/Spania), Olcay Șahan (Beșiktaș).
Atacanți: Burak Yilmaz (Beijing Guoan/China), Cenk Tosun (Beșiktaș), Mevlut Erdinc (Guingamp/Franța), Yunus Malli (Mainz/Germania).
În
Grupa D a turneului final, Turcia va întâlni Croația (Paris, 12 iunie), Spania (Nisa, 17 iunie) și Cehia (Lens, 21 iunie).