Pentru a doua oară în istoria clubului, gruparea din Târgu-Jiu a prins podiumul la finalul unui campionat, precedentul consemnându-se la finalul stagiunii 2012-2013, atunci când s-a clasat pe poziţia secundă.
Performanţa este una remarcabilă, asta deoarece gorjenii nu s-au putut bucura în totalitate de sprijinul proprilor fani, ei fiind nevoiţi să dispute meciurile de acasă pe arena din Drobeta Turnu-Severin.
Atât în sezonul regulat cât și în play-off Pandurii au terminat pe locul 3. După 26 de meciuri, Pandurii câștigaseră 13, remizaseră de 8 ori și au fost învinși în 5 meciuri, au marcat 35, au primit 26. În play-off Pandurii au avut 3 victorii, 6 egaluri și o singură înfrângere, au marcat 12 goluri și au primit 7. Astra nu a reușit să-i învingă pe gorjeni, în timp ce Steaua i-a învins de două ori
Înaintea tuturor, merită felicitaţi jucătorii, ei fiind actorii principali care au oferit microbiştilor un fotbal de calitate. Printre remarcaţi se numără Cristi Săpunaru, fotbalist care şi-a relansat cariera, Mihai Răduţ şi Dan Nistor, dirijorii de la centrul terenului, şi Ioan Hora, folosit de antrenor pe postul de vârf, ajuns golgheterul întrecerii interne.
Vă prezentăm lista jucătorilor care au evoluat pentru Pandurii în stagiunea 2015-2016 şi cifrele acestora (LPF):
► PORTARI:
Mingote Pedro - 21 jocuri (21 integralist);
Stanca Răzvan - 14 jocuri (14 integralist);
Lazar David - 1 joc (1 integralist).
► FUNDAŞI
Unguruşan Bogdan - 32 jocuri (30 integralist), 1 pasă decisivă;
Salgado Fernandes Vasco - 28 jocuri (27 integralist);
Şandru Bogdan - 9 jocuri (6 integralist);
Momčilović Marko - 22 jocuri (21 integralist), 1 gol, 1 pasă decisivă, 2 penalty-uri obţinute;
Grecu Constantin - 11 jocuri (6 integralist), 1 pasă decisivă;
Filippetto Ezequiel Nicolás - 16 jocuri (14 integralist), 2 goluri;
Erico Constantino da Silva - 3 jocuri (2 integralist);
Săpunaru Ionuţ Cristian - 22 jocuri (17 integralist), 5 goluri (2 din penalty), 1 pasă decisivă;
Pleaşcă Marian - 2 jocuri (0 integralist);
Vasiljević Nikola - 10 jocuri (4 integralist), 1 gol;
Acsinte Florin Dorin - 9 jocuri (7 integralist);
Bunoza Gordan - 4 jocuri (4 integralist).
► MIJLOCAŞI
Mrzljak Filip - 25 jocuri (19 integralist), 1 gol, 1 penalty obţinut;
Piţian Andrei - 11 jocuri (2 integralist);
Ciucur Alexandru - 32 jocuri (4 integralist), 3 pase decisive, 1 penalty obţinut;
Răduţ Mihai Cosmin - 31 jocuri (15 integralist), 4 goluri, 3 pase decisive, 2 penalty-uri obţinute;
Nicoară Viorel - 27 jocuri (1 integralist), 2 goluri, 5 pase decisive, 1 penalty obţinut;
Khalouta Abdelaziz - 4 jocuri (0 integralist);
Munteanu Valentin Dumitru - 15 jocuri (0 integralist), 1 gol;
Nistor Dan Nicolae - 35 jocuri (21 integralist), 1 gol, 5 pase decisive;
Anton Paul Viorel - 4 jocuri (1 integralist), 1 pasă decisivă;
Droppa Lukas - 23 jocuri (14 integralist), 0 jocuri, 1 pasă decisivă;
Dan Alexandru Angelo - 1 joc (0 integralist);
Trifu Rodemis - 4 jocuri (0 integralist);
Răuţă Alexandru Ilie - 8 jocuri (1 integralist), 1 pasă decisivă;
Antal Liviu Ion - 11 jocuri (3 integralist), 3 goluri, 2 pase decisive;
Ropotan Adrian - 10 jocuri (8 integralist), 1 gol.
► ATACANŢI
Roman Mihai II - 9 jocuri (2 integralist), 4 goluri (1 din penalty), 1 pasă decisivă;
Hora Adrian Ioan - 35 jocuri (20 integralist), 19 goluri (3 din penalty), 3 pase decisive, 1 penalty obţinut;
Wellington Carlos da Silva - 14 jocuri (0 integralist), 1 gol;
Mărgărit Daniel - 1 joc (0 integralist).
► ANTRENOR: Edward Iordănescu: 36 de etape (1-26 din sezonul regulat, 1-10 din play-off);
• Au beneficiat de un autogol: Vlad Achim (etapa a 13-a, Pandurii – Viitorul 1-0, gol 1-0);
• Pandurii a fost singura echipă dintre cele 6 prezente în play-off care a utilizat toate schimbările posibile pe durata celor 36 de runde.
• 3 jucători au purtat banderola de căpitan: Mihai Răduţ (3 jocuri), Paul Anton (3 jocuri) şi Dan Nistor (30 jocuri).
• Gorjenii sunt singurii dintre cele 6 prezente în play-off care nu au pierdut în cele 4 jocuri disputate în faţa campioanei Astra: 2-1 (la Giurgiu) / 1-1 în sezonul regulat şi 0-0 / 2-0 (acasă) în play-off.
• Doar 33 de goluri au primit oltenii pe durata întregului sezon, cea mai bună apărare, la egalitate cu Steaua.