Păcat! Mare Păcat! Acestea sunt primele cuvinte care-mi vin spre a le striga, după înfrângerea dramatică în fața Franței, din meciul inaugural al
Euro 2016. Recunosc, m-așteptam la înfrângere, însă una clară, cu echipa noastră abordând o tactică păguboasă, neadecvată, cu care ne obișnuise. Nici vorbă însă de așa ceva. De mult n-am mai văzut la echipa reprezentativă cu o asemenea atitudine pozitivă, jucând deschis, chiar cu presing adesea, am avut și ocazii, francezii fiind adesea împinși în propriul careu. Chiar s-a putut vedea o bună disciplină tactică. Arbitrajul, chiar dacă nu a greșit flagrant, ne-a lăsat totuși suspinul de la faza deschiderii scorului, când Giroud i-a dat peste mână lui Tătărușanu. E drept și portarul nostru putea fi mai hotărât în intervenție. Avem însă unii adversari cărora mai mereu le surâde în fața noastră norocul, bulanul cum se spune în limbaj mai de cartier, printre aceștia aflându-se și francezii. Ce să-i faci unui șut cu șiretul la colțul lung, direct la vinclu, înscris în minutul 89? Astfel, Payet a devenit eroul meciului de deschidere și implicit al țării sale. Voi rămâne însă optimist și voi lua partea plină a paharului. Poate că a fost mai bine că am pierdut, pentru că astfel suntem obligați să câștigăm. Altfel, cu un egal, ne-am fi culcat conform obiceiului pe o ureche și ar fi fost posibil să le fi tratat superficial, ceea ce n-ar fi fost de bun augur. M-amintesc, la Euro 2000, după egalul din start cu Germania, am pierdut în meciul al doilea, tot dramatic, în ultimul minut, cu Portugalia. Am fost atunci la fața locului, la Arnhem, plecând foarte îndurerat după acel gol al lui Costinha. Însă și atunci am spus, încercând să trec peste mâhnirea provocată, că a fost mai bine că am pierdut, pentru că astfel am fost obligați să batem Anglia în ultimul meci ca să trecem de faza grupelor, ceea ce s-a și întâmplat. Așa sper să fie și acum. Iar prestația bună din meciul cu Franța să nu fi fost doar un foc de... Payet.
Stade de France. Spectatori: 75.113. Arbitru: Viktor Kassai (Ungaria).
Saint-Denis, 10.06.2016:
FRANȚA - ROMÂNIA 2-1 (0-0) t.f. CE
Au marcat: Giroud (57), Payet (89) - Stancu (65-pen).
FRANȚA: Lloris - Sagna, Rami, Koscielny, Evra - Pogba (77 Martial), Kanté, Matuidi - Griezmann (66 Coman), Giroud, Payet (90 Sissoko).
Selecţioner: Didier Deschamps.
ROMÂNIA: Anton Ciprian TĂTĂRUȘANU (Fiorentina ACF / Italia) - Cristian Ionuț SĂPUNARU (Pandurii Târgu Jiu), Vlad Iulian CHIRICHEȘ / cpt (Napoli SSC), Dragoș GRIGORE (Al-Sailiya / Qatar), Răzvan RAȚ Dincă (AD Rayo Vallecano / Spania) - Ovidiu Ștefan HOBAN (Hapoel Beer-Sheva), Doru Mihai PINTILII (Steaua București) - Adrian POPA (Steaua București) înloc.82 Andrei Gabriel TORJE (Osmanlıspor FK / Turcia), Nicolae Claudiu STANCIU (Steaua București) înloc.72 Alexandru Mihăiță CHIPCIU (Steaua București), Sorin Bogdan STANCU (Gençlerbirliği SK / Turcia) - Florin ANDONE (Córdoba CF / Spania) înloc.61 Denis ALIBEC (Astra Giurgiu).
Selecţioner: Anghel IORDĂNESCU.
Câteva cifre
► A fost meciul 669 al naționalei, în care a suferit a 201-a înfrângere.
► Totodată a 16-a confruntare cu Franța în fața căreia am înregistrat al 8-lea eșec.
► Gol rotund pentru Stancu la echipa națională, al 10-lea, fiind totodată al 6-lea oficial. De asemenea fost primul înscris de el la națională din penalty.
► A fost al 5-lea meci disputat de România pe Stade de France. De patru ori am întâlnit Franța și o dată Tunisia. N-am izbutit nicio victorie, ci doar trei egaluri.
► Reprezentativa noastră nu mai marcase din penalty tocmai de la meciul cu Grecia de la Pireu, de la 07.09.2014, când a transformat Marica și am început cu dreptul campania care ne-a adus aici, în Franța, învingând atunci cu 1-0.
► Pentru a doua oară ne-a arbitrat Viktor Kassai. Prima oară a fost la un amical, cel cu Uruguayul de-aici, scor 1-1.