Rusul Sergei Karasev va arbitra meciul dintre naționalele de fotbal ale României și Elveției, care va avea loc miercuri, pe stadionul "Parc des Princes" din Paris, în
Grupa A la Euro 2016.
Arbitri asistenți vor fi compatrioții săi Nikolai Golubev și Tikhon Kalugin, arbitri asistenți adiționali au fost nominalizați alți doi ruși, Sergei Lapochkin și Sergei Ivanov, în timp ce arbitru de rezervă a fost desemnat belarusul Aleksei Kulbakov.
Sergei Karasev, care duminică a împlinit 37 de ani, este arbitru FIFA din 2010. El a arbitrat naționala României o singură dată până acum, pe 2 septembrie 2011, în victoria cu 2-0 în deplasare cu Luxemburg, în preliminariile Euro 2012.
De asemenea, Sergei Karasev a oficiat la centru la un meci al Elveției, terminat la egalitate cu Islanda, scor 4-4, pe teren propriu, în data de 6 septembrie 2013, în preliminariile CM 2014.
Sergei Karasev a mai condus în cinci rânduri echipe românești de club în cupele europene.
Rusul s-a aflat la centru la partida în care Steaua a învins-o pe Chelsea la București (1-0), pe 7 martie 2013, în optimile Europa League. Le-a condus pe FC Vaslui (1-4 cu Fenerbahçe) în preliminariile Champions League, pe 8 august 2012, precum și pe CFR Cluj în victoria cu Sporting Braga (3-1), din grupele Ligii Campionilor (20 noiembrie 2012). De asemenea, a arbitrat-o pe Petrolul Ploiești în meciul pierdut cu 1-5 în deplasare cu Swansea City, 22 august 2013, în play-off-ul Europa League, precum și pe Astra Giurgiu în meciul pierdut acasă cu Olympique Lyon (1-2), pe 28 august 2014, în play-off-ul Europa League.