Preşedintele clubului Pandurii Târgu-Jiu, Narcis Răducan, a declarat că mai are un an de contract cu gruparea gorjeană şi că speră să îşi pună amprenta în continuarea mandatului său.
"Mă încăpăţânez să cred că Pandurii Târgu-Jiu are viitor şi, în ciuda dificultăţilor, aştept cu nerăbdare dubla din Europa League şi sper ca aceasta sa fie starea de spirit generală în acest sezon. Mai am un an de contract cu Pandurii şi sper să-mi pun amprenta aici în continuarea mandatului meu", a spus Răducan, conform site-ului oficial al clubului din Târgu-Jiu.
La începutul săptămânii, de la Pandurii Târgu-Jiu a plecat tehnicianul Edward Iordănescu. Răducan va anunţa numele noului antrenor în următoarele zile.